Franţa şi Germania vor face o propunere comună de revizuire a Tratatelor UE
- Paul Ciocoiu
- 24 noiembrie 2011, 19:10
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a anunţat astăzi că Franţa împreună cu Germania vor înainta "în zilele următoare" o propunere comună pentru revizuirea Tratatelor Uniunii Europene cu scopul de a îmbunătăţi guvernarea în Zona Euro.
"Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi căutăm cele mai bune soluţii", a declarat Sarkozy în urma întâlnirii avută la Strasbourg cu cancelarul german, Angela Merkel şi cu noul premier italian, Mario Monti, adăugând că primele trei economii ale zonei euro sunt determinate "să facă totul pentru a susţine şi a garanta perenitatea zonei euro".
"Franţa şi Germania lucrează împreună la elaborarea unor propuneri de modificări", a confirmat cancelarul german, care a mai subliniat că este necesar să se avanseze în domeniul uniunii fiscale, precizând însă că statutul Băncii Centrale Europene (BCE) nu va fi afectat şi aceasta va fi în continuare independentă.
Acest lucru este agreat şi de preşedintele Sarkozy, care a afirmat la rândul său: "Am căzut toţi trei de acord ca, în virtutea independenţei acestei instituţii, să ne abţinem să-i adresăm orice solicitare pozitivă sau negativă".
"Trebuie să ne coordonăm mai mult politicile şi dorim o monedă stabilă", a insistat cancelarul german. Preşedintele francez a spus că aceste propuneri comune vor fi prezentate înaintea Consiliului European din luna decembrie.
La rândul său, Mario Monti, cel care i-a succedat lui Silvio Berlusconi, le-a prezentat lui Sarkozy şi Merkel planurile de redresare a situaţiei financiare din Italia care acoperă următorii doi ani, potrivit BBC. Dezintegrare sau consolidare Criza zonei euro a plasat uniunea monetară europeană într-o poziţie critică, în care se poate dezintegra sau din care, dimpotrivă, poate ieşi întărită, a estimat, astăzi, la Helsinki, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn.
"Avem în faţa noastră fie dezintegrarea lentă a zonei euro, fie o întărire semnificativă a uniunii monetare", a afirmat oficialul european, în faţa presei. Comisarul Rehn a admis însă că "situaţia este foarte gravă şi că efectul de contagiune pornit din Grecia a atins recent ţările apropiate de centrul Uniunii Europene şi a afectat chiar şi nucleul dur al UE".
În opinia sa, la reuniunea zonei euro de la Bruxelles, din 29 noiembrie, trebuie luate "fără întârziere decizii curajoase şi hotărâte". Pentru depăşirea crizei, este nevoie de stabilizarea şi întărirea uniunii monetare, dar şi de corectarea dezechilibrelor. Fără aceasta, "nimeni nu va dori euroobligaţiuni (propuse), nici statele europene, nici celelalte", a conchis comisarul european, citat de AFP, preluată de Agerpres.