Se poate şi mai rău: Cursul a depăşit 4,36 lei/euro!
- Ana Bâtc ă
- 22 noiembrie 2011, 13:43
Leul a ajuns astăzi la un nou minim al anului în raport cu euro. Cursul oficial anunţat, astăzi, de BNR este de 4,3608 lei/euro.
Asta după ce, vineri, leul bătuse recordul negativ din acest an faţă de euro, cu un curs de 4,3598 lei/euro.
Astfel, situaţia tensionată din zona euro, nehotărârea liderilor, alături de turbulenţele politice din statele cu probleme împing leul tot mai aproape de minimul istoric. Cea mai redusă cotaţie a leului în raport cu moneda europeană a fost înregistrată la finele lunii iunie 2010, când cursul a fost de 4,3688 lei pentru un euro.
Moneda naţională a pierdut din valoare şi în raport cu dolarul american. Dolarul a fost cotat, astăzi, de BNR la 3,2425 lei, în creştere faţă de valoarea de vineri de 3,2255 lei.
În schimb, românii care au credite în franci elveţieni au primit o veste bună. Leul s-a întărit uşor faţă de această valută, de la un curs de 3,5263 lei/franc vineri, până la 3,5230 lei/franc astăzi.
Analistul economic Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii, este de părere că BNR nu va lăsa leul să se deprecieze peste nivelul de 4,5 lei/euro. CITIŢI ŞI:
-
Analist: BNR nu va lăsa cursul peste 4,5 lei/euro
-
Leul, la minimul anului. Dar nu vă panicaţi! Stăm cel mai bine din regiune