Hacker român care a spart serverele NASA, reţinut de DIICOT

Hacker român care a spart serverele NASA, reţinut de DIICOT

Tânărul de 26 de ani, din Cluj-Napoca, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a accesat serverele NASA, perturbând funcţionarea acestora.

"Săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, perturbare gravă a funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, modificarea şi deteriorarea datelor informatice şi prin restricţionarea accesului la aceste date şi deţinere fără drept a unui program informatic în scopul săvârşirii acestor infracţiuni" - sunt acuzele pe care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i le aduc unui tânăr de 26 de ani, din Cluj-Napoca.

Robert Butyka a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a pătruns, ilegal, în serverele NASA (National Aeronautic and Space Administration) din Statele Unite ale Americii.

Anchetatorii au ridicat mai multe computere din locuinţa tânărului, care urmează a fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Ne puteți urmări și pe Google News