În primăvara anului 1979 am ajuns profesor de limba franceză în comuna Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa. Principalul meu merit didactic era că aveam costum de blugi, ceas de scafandru, ochelari de soare Ray-Ban şi 24 de ani. Limba franceză nu prea avea căutare. Unii copii ştiau limba română şi le traduceau în ţigăneşte frăţiorilor lor, care vorbeau mai timid limba noastră, ce spuneam noi profesorii pe la catedră.
Eram prieten cu profesorul de educaţie fizică, pe atunci în vârstă de 27 de ani. Jucam table la sala de sport când o elevă a venit spre el. Cred că fata avea în jur de 16 ani. I se întâmplase ceva mai deosebit.
Opinia publică din şcoală spunea despre ea că se măritase. De fapt venise un bărbat din Chitila, cu Dacie 1300, echivalent cu Mercedes în Ciocăneşti şi o luase. Toate colegele ei au plâns zile întregi. Fata, pe numele ei Gigilica, nu prea era bună la şcoală. Mi se pare că era şi repetentă. Colegele ei erau invidioase pentru că Gigilica s-ar fi măritat la Bucureşti, cum era percepută Chitila, în timpurile acelea. Iată, se făcuse într-un fel dreptate. Gigilica se întorcea cu rata, bătută, cu ochii vineţi şi nefericită. Ba chiar venise la ora de educaţie fizică, se echipase şi fiind costumată mai leger îi arăta formele profesorului de sport(şi mie) afirmând că bărbatul care o "luase de nevastă" nu putea fi în realitate bărbat pentru că ea făcuse tot ceea ce se putea face, omeneşte posibil şi ăla nimic. Şi eu şi profesorul de educaţie fizică ne-am speriat. Asemenea lucruri şi asemenea conversaţii nu se obişnuiau pe atunci, nici măcar la Ciocăneşti.
Scena de intimidate, să-i spunem, s-a repetat la banchetul de sfârşit de an. Eu stăteam , la masă lângă acelaşi coleg. Gigilica a venit iar, în toiul petrecerii, căci îl plăcea şi i-a spus "Don Profesor să mergem pe camp că am bucurie la dumneavoastră!". Profesoara de biologie a sărit ca arsă. La fel şi cea de matematică. Au obrăznicit-o pe Gigilica şi au alungat-o.
Ne puteți urmări și pe Google News
Aşa era atunci. Ani de zile nici nu am povestit această scenă. Îmi era ruşine. Consideram că, probabil, colegul meu poate avea o vină şi nu doream să-i fac rău. Mai ales că atunci toate erau mai stricte.
Astăzi mi se pare că visez. Pe la televiziuni face dreptate o elevă din ultima clasă, de la Jean Monnet, care este primită cu multă ospitalitate prin studiouri şi ascultată cu mult respect deşi ea tocmai a pozat pentru o revistă sexy. Mulţi invitaţi îi iau partea profesorului de sport, chiar dacă acesta o fi întreţinut relaţii intime cu eleva respectivă. Povestirile din excursie sunt pline de ţigări şi alcool. Elevii erau beţi şi este posibil ca numărul relaţilor intime să fi fost mult mai mare. Din liceu nu mai vorbeşte nimeni nimic, ca şi cum ar fi multe de ascuns. Despre profesoara de religie, aflată şi ea, ca educator, în această faimoasă excursie, nu putem afla nimic.
În lupta pentru audienţă televiziunile scapă din vedere un fapt esenţial. Un profesor căruia i se încredinţează nişte eleve, într-o excursie, nu are dreptul să facă ce a făcut, dacă o fi făcut. Popularizarea tuturor nebuniilor din excursia de la Predeal este foarte nocivă pentru tineri. Iar emisiunile acestea mondene mi se par un atac destul de robust la buna creştere a tinerilor. Poate, dacă tratează asemenea subiecte, ar trebui difuzate după miezul nopţii.
Recomandările noastre
