"Gulerele spălate" de poliţişti fac trafic de minore
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 28 octombrie 2011, 00:06
Fiul lui "Butoane", şeful grupării despre care şeful Poliţiei Române declara că este non-violentă, a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru trafic de carne vie.
"Este o grupare care nu este violentă, şi-a spălat gulerele", declara, recent, şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, despre membrii clanului "Butoane". "În fapt, se reţine că membrii grupării au recrutat mai multe victime minore, având vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, din judeţul Giurgiu, pe care le-au constrâns la practicarea prostituţiei", preciza, ieri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), din cadrul Parchetului General.
Sechestrată chiar acasă la fiul lui "Butoane"
Procurorii DIICOT au descins, ieri dimineaţă, în cinci locuinţe din Giurgiu, controlate de clanul "Butoane", în care aveau informaţii că sunt ascunse minore, care erau obligate să practice prostituţia.
Una dintre fete, care are 15 ani, a fost găsită chiar în locuinţa lui Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, şeful clanului. Trei persoane, printre care şi Dan Grecu, au fost conduse la sediul DIICOT Giurgiu pentru audieri.
Prietenii politicienilor
Grecu şi un alt suspect au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Un alt suspect era încă audiat la ora închiderii ediţiei.
Operaţiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS), care a asigurat suportul tehnic şi operativ.
Unul din apropiaţii clanului "Butoane", Ionuţ Adrian Tănăsoaia, se află în arest, fiind implicat în uciderea baschetbalistului american Chauncey Hardy, care activa la echipa din localitate, CSS Giurgiu.
Aventurile infracţionale ale grupării conduse de Octavian Grecu ar fi rămas, mult şi bine, neanchetate, dacă locotenenţii săi nu ar fi fost implicaţi în scandalul ce a culminat, din nefericire, cu moartea lui Hardy.
Presa a descoperit, ulterior, nenumărate prietenii între şefii clanului "Butoane" şi diverşi politicieni. Interesant, în acest context, este faptul că diverşi oameni politici, între care deputaţii Dan Păsat (trimis în judecată şi pentru şantaj), Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu, au apelat, de-a lungul timpului, la prostituate din Giurgiu, informaţiile regăsindu-se în diverse dosare aflate în instrumentarea procurorilor. CITIŢI ŞI:
- Interlopul "Butoane" rămâne fără vile. Banca a pus sechestru
- Clanul "Butoane" avea un turnător la Serviciile Secrete
- Frăţiile dintre politicieni şi mafiile locale se leagă pentru afaceri şi putere
-
HARTA INTERLOPILOR. Iliescu este primar la Giurgiu, ajutat de Butoane VIDEO
Crin Antonescu a fost în vizită la Clanul "Butoane"? Lideri PNL: Simple speculaţii!
- Cazul baschetbalistului american. Procurorii au imagini de la camerele video ale unei benzinării
- Principalul suspect în uciderea baschetbalistului american: "Da, l-am lovit"