Alegeri prezidenţiale în Bulgaria: Rosen Plevneliev şi Ivailo Kalfin merg în turul doi

Alegeri prezidenţiale în Bulgaria: Rosen Plevneliev şi Ivailo Kalfin merg în turul doi

Noul preşedinte al Bulgariei va fi ales în cadrul unui al doilea tur al alegerilor care va avea loc duminica viitoare, pe 30 octombrie. Potrivit rezultatelor sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, în cursa finală au intrat candidatul partidului GERB, Rosen Plevneliev, şi cel al partidului socialist bulgar Ivailo Kalfin, care au obţinut în jur de 40% şi, respectiv, 30% din sufragii, transmite Agerpres.

Secţiile de votare s-au închis la orele 20.00, în urma unei decizii a Comisiei Electorale Centrale de a prelungi cu o oră ziua de vot, care în mod normal ar fi trebuit să se încheie la orele 19.00, din cauza cozilor mari din faţa secţiilor din toată ţara. Comisia a decis că la secţiile la care sunt cozi şi la orele 20.00, votarea să continuă până la orele 21.00.

Cu toate că exit-pollurile nu oferă rezultate foarte precise, diferenţa între primii doi candidaţi şi cel de al treilea, fostul comisar european Meglena Kuneva care are între 12% şi 15% din voturi, este aşa de mare, încât experţii sunt categorici că la turul doi se vor prezenta Plevneliev şi Kalfin, împreună cu candidaţii pentru postul de vicepreşedinte Margarita Popova (GERB) şi Stefan Danailov (Partidul Socialist).

Ziua alegerilor prezidenţiale şi locale a fost marcată de o serie de probleme de caracter administrativ. În câteva localităţi votarea a fost suspendată din cauza unor greşeli în buletinele de vot pentru primari şi consilieri locali. Votarea a fost reluată după tipărirea unor noi buletine. Au apărut şi multe informaţii că buletinele în multe părţi sunt transparente, ceea ce compromite secretul votului. Mulţi cetăţeni şi-au exprimat nemulţumirea că trebuie să stea la coadă pentru a vota. Nu au fost puţini nici cei care nu au putut vota pentru că numele lor nu s-au aflat în listele alegătorilor.

Aceste alegeri au fost cel mai prost organizate, a declarat Rumen Ofciarov de la Partidul Socialist de opoziţie. Asemenea acuzaţii au venit şi de la alte forţe de opoziţie. Biser Troianov, purtător de cuvânt al Comisiei Centrale Electorale, a declarat că majoritatea problemelor care au apărut în ziua votului au fost provocate de faptul că pentru prima dată după anul 1989 în Bulgaria au loc simultan două tipuri de alegeri: prezidenţiale şi locale.

Partidul GERB câştigă şi cele mai multe voturi la alegerile locale, arată rezultatele sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Candidaţii acestui partid conduc în marile oraşe Sofia, Plovdiv, Varna şi Burgas.

Ne puteți urmări și pe Google News