Proteina care provoacă infertlitate sau avort spontan
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 21 octombrie 2011, 12:41
Cantităţi mari din proteina numită SGK1 pot cauza infertilitate, în timp ce cantităţi mai scăzute cresc riscul pierderii sarcinii, arată un studiu recent al cercetătorilor britanici.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Imperial College London au analizat mostre din uterul a 106 femei care fie prezentau o infertilitate inexplicabilă, fie au suferit mai multe pierderi de sarcini, informază portalul Knowabouthealth.com. Rezultatul studiului a arătat că uterul primei categorii de femei conţinea cantităţi mari de SGK1, iar cele din a doua categorie prezentau urme ale acestei proteine. Anormalităţile vor putea fi tratate înainte de concepere Echipa de cercetători a realizat ulterior experimente pe şoareci, ce au implicat implantarea unei copii a SGK1 în uterul femelelor. "Cantităţi scăzute de SGK1 fac peretele uterului mai vulnerabil la stresul celular", a fost concluzia lui Jan Brosens, cel care a condus studiul. "Pe viitor am putea lua biopsii din peretele uterului pentru a identifica anormalităţi ce pot determina un risc ridicat de apariţie a complicaţiilor legate de sarcină. Astfel le vom putea trata înainte ca femeia să râmână însărcinată", a adăugat cercetătorul. Oamenii de ştiinţa consideră acest studiu ca fiind un pas important în găsirea de modalităţi prin care se pot manipula efectele acestei proteine în vederea creşterii şanselor evoluţiei unei sarcini normale.