Maratonist intrat în Cartea Recordurilor la 100 de ani | VIDEO

Maratonist intrat în Cartea Recordurilor la 100 de ani | VIDEO

Un britanic în vârstă de 100 de ani a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanţa de a fi participat la maratonul din Toronto. Fauja Singh devine cel mai vârstnic participant care a izbutit să parcurgă întreaga distanţă de la început până la sfârşit.

Fauja Singh, din Londra a alergat la maratonul din Toronto timp de opt ore, 25 de minute şi 16 secunde, transmite Telegraph.

Bărbatul s-a clasat pe locul 3.000, situându-se în faţa altor cinci participanţi la maraton. Performanţa sa este însă remarcabilă, ţinând cont de faptul că finalizat cursa celor 40 de kilometri.

Singh a început să alerge în urmă cu 11 ani, după ce soţia şi fiul său au murit. Începând de atunci el a alergat 17 km zilnic. Până la acest record, britanicul de origine indiană a deţinut titlul de cel mai rapid maratonist la categoria 90 de ani, reuşind să parcurgă o cursă în cinci ore, 40 de minute şi o secundă, la 92 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/Ia1oNDNSOK8" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>