A fi femeie nu înseamnă a fi şi mamă. Valorile insuflate de familie contează mai mult decât instinctul.
Ce face diferenţa dintre mamele care îşi abandonează fără remuşcări copiii în maternitate şi cele care refuză să îşi lase bebeluşii chiar şi pentru câteva ore în grija altcuiva? Este maternitatea doar pentru anumite femei? "Am o fetiţă de trei luni, a fost o întâmplare faptul că am rămas gravidă, însă am dorit-o şi o iubesc. Nu sunt însă foarte sigură că am sentimentele potrivite pentru ea. Nu sunt disperată, aşa cum văd la alte femei. Cât de normal e ce se întâmplă cu mine", se întreabă Marina, o bucureşteancă de 28 de ani. Legătura mamă-copil se creează în timp Psihologii pun sentimentul matern pe seama unui cumul de factori biologici şi valori dobândite. "Există instinctul matern care presupune o grijă faţă de copil şi dorinţa de a-l ocroti, la care se adaugă o parte dobândită ce conţine valori legate de maternitate, pe care le-am primit de la familie, dar şi un model social, în care mama are grijă de copii", explică Bogdana Bursuc, psiholog şi psihoterapeut la clinica "Mind Institute" din Bucureşti. Factorul biologic are însă o pondere redusă, fapt ilustrat cel mai bine de numărul crescând al abandonurilor la naştere. "Faptul că o persoană e femeie asta nu echivalează automat cu maternitatea", crede Andreea Dumitrescu, psihoterapeut de orientare psihanalitică la Centrul Mindcare din Bucureşti. Deprinderea de a creşte un copil ar putea fi învăţată în egală măsură de bărbaţi, adaugă ea. Legătura dintre mamă şi copil despre care se spune că se creează încă de la naştere este în realitate rezultatul uni proces de adaptare şi învăţare. "Această legătură nu este dată, ea se realizează treptat, la unele femei mai uşor şi natural (dacă toate datele genetice, psihice, sociale sunt bune, favorabile) şi la altele mai greu. Aici pot interveni o multitudine de factori psihici, de exemplu dacă şi-a dorit sau nu copilul", explică Andreea Dumitrescu. În plus, şi copilul trebuie să contribuie la crearea unei astfel de legături. "Există un travaliu de ambele sensuri", adaugă psihoterapeutul. Psihologii vă sfătuiesc să nu vă învinuiţi dacă nu reuşiţi să vă liniştiţi copiii. "E normal ca uneori să nu fim eficienţi în relaţia cu cei mici. Asta nu înseamnă că nu îi iubim, ci doar că nu avem suficient exerciţiu", spune psihologul Bogdana Bursuc. Gena maternităţii există Încă de acum 15 ani oamenii de ştiinţă au încercat să găsească o explicaţie a modului în care mamele acţionează, bazându-se pe asemănarea genetică dintre oameni şi şoareci. O cercetare făcută de studenţi la medicină de la Universitatea Harvard a arătat că diferenţa dintre femelele şoareci care îşi îngrijeau puii şi cele care i-au lăsat să moară a făcut-o gena FosB, care e parţial responsabilă de secretarea hormonilor implicaţi în comportamentul matern.