Bei energizante sau cafea? Ai risc mai mare să te apuci de droguri
- Dan Istratie
- 11 octombrie 2011, 17:09
Tinerii care obişnuiesc să bea cafea în fiecare dimineaţă sunt mai predispuşi consumului de droguri, conform unor studii.
Oamenii de ştiinţă au constatat că cei care răspund favorabil la cafeină, care se găseşte atât în cafea cât şi în băuturile energizante, ajung să fie mai uşor seduşi de efectele amfetaminei şi cocainei.
Nu toată lumea care consumă cafea este predispusă abuzului de cocaină, au adăugat specialiştii, însă există dovezi că sunt mai vulnerabili în faţa efectelor stimulatoare ale acestor droguri.
Consumatorii de cafea devin mai repede dependenţi de droguri Descoperirea a fost publicată în revista Drug and Alcohol Dependence şi se bazează pe studiul a 22 de persoane, unele consumatoare de cafea, altele nu, cărora li s-au administrat doze de un anumit tip de amfetamină. Consumatorii de cafea au suportat mai uşor şi le-au plăcut mai mult efectele amfetaminei decât celor care nu utilizează cafeaua în mod obişnuit.
Rezultatele studiilor ajută la tratarea celor dependenţi "Modul în care oamenii răspund la aceste droguri diferă dramatic. De exemplu, o singură doză a unui anumit drog poate produce efecte complet opuse pentru două persoane.Unul poate să se simtă bine, iar altuia să îi fie rău. Este important să înţelegem ce cauzează aceste diferenţe, deoarece ele ar putea reflecta elementele cheie pentru rezistenţa şi vulnerabilitatea unor persoane în faţa abuzului de droguri", a explicat profesorul Stacey Sigmon, de la Universitatea Vermont, pentru dailymail.co.uk.