Primul avion supersonic românesc. Doi piloţi români vor călători cu 1.900 km/h | VIDEO
- Dan Arsenie
- 29 septembrie 2011, 19:12
Primul avion supersonic românesc va fi puţin mai mare decât avionul militar american F 14 şi va ajunge la viteze de 1.900 de km/h cât timp poartă o rachetă şi de circa 3.500 de km/h fără rachetă.
Cabina avionului a fost testată de echipa producătoare luni, 26 septembrie în largul Mării Negre. În urma testului, echipa a realizat că această cabină poate fi folosită pentru zborul supersonic, planificat anul viitor.
Avionul supersonic IAR - 111 Excelsior va constitui o premieră pentru România. Scopul său va fi de a duce la 14 kilometri deasupra solului racheta Haas II. După desprinderea de supersonic, racheta are rolul de a duce un roboţel românesc pe Lună. Acesta este obiectivul concursului Google X Lunar Prize, dotat cu un mare premiu de 30 de milioane de dolari. Primul supersonic românesc, un uriaş care merge cu apă oxigenată
Dimensiunile şi masa avionului nu au fost însă dezvăluite, dar EVZ a aflat că avionul va fi mai mare decât un F 14 (avion militar american cu o lungime de cca 20 m) sau decât un Suhoi - 27 (avion rusesc cu o lungime de cca 22 metri). Judecând după lungimea cabinei testate luni şi prezentate astăzi de ARCA, avionul ar urma să aibă o lungime de aproximativ 30-35 de metri.
Motorul avionului este unul complet ecologic, folosind apa oxigenată cu o concentraţie extrem de ridicată (90%). Zborul până la 14 kilometri altitudine va dura circa un minut. După desprinderea rachetei, avionul se va întoarce spre punctul de lansare ca un planor. Doi piloţi în avionul "de plastic" Datorită combustibilului folosit (apă oxigenată) temperatura din motor va fi destul de scăzută (mult sub 400 de grade). Ideea este că, la peste 400 de grade, folosirea materialelor compozite (fibră de sticlă, de carbon etc) este nerecomandată. IAR 111 Excelsior va avea şi motorul din astfel de materiale. Compozitele sunt folosite şi pentru fuselaj, astfel încât masa avionului va fi foarte scăzută. Avionul va avea echipaj uman. Doi piloţi vor controla avionul în tandem. Viteza sunetului la nivelul mării este de 340 m/s, adică 1225 km/h.