Oficialii Roşia Montana îi răspund lui Băsescu: "Deja am băut apă"
- Dan Istratie
- 21 septembrie 2011, 18:03
Reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation au venit cu un răspuns după ce preşedintelui Traian Băsescu de a bea primii apă din iazul de decantare de la exploatarea auriferă.
Directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, a spus că băut apă din iazul de control de la exploatarea minieră Martha, a companiei Newmont şi că o să bea şi de la Roşia Montana. "Nu mi-a fost teamă să beau din apa din iazul de control, nici nu m-am simţit rău după aceea. E ca şi cum ai bea cafea dimineaţa. În cafea, concentraţia de cianuri este de 6-7 mg/litru ( 7 ppm - părţi pe milion)", a declarat Dragoş Tănase. Tănase a mai spus că "fără probleme" va bea apă şi din iazul de decantare de la Roşia Montană, după primirea avizului de mediu pentru demararea proiectului minier, potrivit mediafax.ro. Nivelul de cianură în iazul de la exploatarea minieră din Noua Zeelandă este de circa 15 mg/litru. Proiectul Roşia Montană este proiectat la un nivel de 5 mg/litru, spun oficialii RMGC.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/cmP8JmpwWlk" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe> "Specialiştii spun că în cafea sunt 6ppm cianuri" Preşedintele Traian Băsescu a spus duminică, în cadrul emisiunii "După 20 de ani", difuzată de ProTv, că îi va invita pe investitorii de la exploataţia auriferă de la Roşia Montană să fie primii care beau apă din iazul de la Roşia Montană, pentru a demonstra că apa nu este poluată cu cianuri. "Proiectul de la Roşia Montană este proiectat pentru 5 ppm (părţi pe milion -n.red.) cianuri. Exact la nivelul la care este cea mai modernă exploatare auriferă din lume probabil, cea din Suedia, care are acest nivel de poluare, de 5 ppm. Am văzut specialişti care spun că în cafea sunt 6 ppm cianuri. Eu îi invit, când începe exploatarea, dacă va începe, să fie primii care beau apă separată din iazul de la Roşia Montană să ne demonstreze că apa nu are cianuri la nivel toxic", a spus zâmbind Traian Băsescu.