ZILELE BUCUREŞTIULUI. Programul evenimentelor. Petreceri gratis pentru un bătrân de 552 de ani

ZILELE BUCUREŞTIULUI. Programul evenimentelor. Petreceri gratis pentru un bătrân de 552 de ani

Astăzi şi mâine puteţi intra fără bilet la concerte, piese de teatru sau muzee. Nici plimbările cu vaporaşul nu vor fi taxate. În oraşul lui "Bucur" e mare sărbătoare.

Bucureştenii sunt invitaţi să petreacă în acest weekend în parcul Herăstrău, piaţa Arthur Verona, piaţa Constituţiei şi Centrul Istoric, unde vor fi organizate spectacole, târguri, expoziţii, filme şi piese de teatru, evenimente prilejuite de aniversarea a 552 de ani de existenţă a Capitalei României.

Distracţia a început de ieri şi se va încheia mâine. Toate spectacolele vor fi susţinute în aer liber, iar accesul publicului va fi gratuit.

Grecii ne dau lecţii de gătit în Obor

Dacă vă plac specialităţile greceşti, mergeţi în Obor, la "Târgul de produse şi obiceiuri tradiţionale româneşti şi greceşti''. Invitaţi speciali sunt comercianţii din insulele Epidavros, Salamina şi Napflio, care au adus cu ei produse autentice greceşti: ulei de măsline, miere, dulceţuri, marmelade, lichioruri, brânzeturi, produse de patiserie, produse cosmetice.

Făcute după reţete tradiţionale, gemurile de portocale, de pepene, caise, migdale, smochin, lămâi sau alte fructe se vând cu preţuri cuprinse între 20 de lei borcanul de 500 grame şi 40 lei borcanul de 1.000 grame.

Anastasia Blatsou a venit tocmai din Nea Epidavros, un oraş antic construit la baza muntelui Akros, cu o sumedenie de tipuri de gem, care mai de care mai apetisante. Toate făcute de ea, fără conservanţi şi alte substanţe. Dulceţuri curate, "ca la mama acasă".

"E prima oară când vin pe pământ românesc şi îmi doresc ca marca să fie cunoscută, înainte de toate. Am fost plăcut surprinsă de ospitalitatea celor de aici, în special a organizatorilor", a declarat aceasta.

Astăzi şi mâine, la târgul din Obor vor avea loc demonstraţii de măiestrie culinară susţinute de ţărani români veniţi din toată ţara, care vor prepara hand made mâncăruri alese după reţete străvechi.

Evenimente în desfăşurare

În parcul Herăstrău sunt organizate târguri dedicate meşteşugarilor, editurilor de carte, expoziţii de pictură şi grafică, o bătaie cu flori şi un program artistic, parada târgoveţilor, plimbări cu trăsuri şi cinematograf în aer liber.

În piaţa Arthur Verona, artiştii Teatrului Masca vor putea fi admiraţi în timp ce se deplasează pe picioroange, va fi deschisă o expoziţie de fotografie bucureşteană, dar şi o băcănie. ALPAB va oferi plimbări gratuite cu vaporaşul pe lacurile Herăstrău şi Floreasca,

Piaţa Constituţiei va găzdui, în această seară, de la ora 20.30, un concert inedit. Va fi o combinaţie între muzica clasică şi muzica pop. Participă Orchestra Naţională Radio, Big Band-ul Radio, Corul Festivalului, Soprana Valentina Naforniţă, tenorul Marius Manea, Direcţia 5, Monica Anghel, Cornel Ilie, Lora. Mâine, pe tot parcursul zilei, vor fi concerte dedicate liceenilor. Seara de duminică va transforma locaţia în "Piaţa îngerilor", printr-un spectacol inedit adus din Franţa de Compania de teatru de stradă Les Studios de Cirque.

Centrul Istoric (străzile Lipscani, Smârdan, Sf. Dumitru, Franceză şi Stavropoleos) va fi dedicat spectacolelor de stradă şi unei gale de muzică folk, printre protagonişti figurând Florin Chilian, Nicu Alifantis, Vama, Taxi, Mircea Baniciu sau Zdob şi Zdub.

În parcul Tineretului, duminică seara, se va desfăşura un spectacol de echitaţie - cinci cai ai Clubului de Echitaţie Equestria, îndrumaţi de o echipă de cascadori profesionişti - o elegantă demonstraţie de dresaj cu momente de defilare şi săritură peste obstacole.

Muzeele şi Biblioteca Metropolitană vor oferi expoziţii inedite, ateliere de creaţie şi seri de poezie, toate dedicate "Zilelor Bucureştiului".

Arcul de Triumf va putea fi vizitat gratuit. Astăzi, între orele 16.00 şi -22,00, şi mâine, în intervalul orar 14.00- 18.00 se poate vizita terasa Arcului de Triumf cu cele patru expoziţii permanente: Marea Unire de la 1918, Heraldica marilor familii boiereşti ale Bucureştenilor, Marele război ale reîntregirii neamului, Arcul de Triumf.

INVITAT SPECIAL

De la "Norvegienii au talent", în Piaţa Constituţiei

Bogdan Ota, pianistul de 32 de ani care s-a clasat pe locul doi în finala concursului "Norvegienii au talent", va concerta, în această seară, în Piaţa Constituţiei. Bogdan este din Botoşani, iar de anul trecut locuieşte în Norvegia şi lucrează la o firmă de copiatoare.

Într-un interviu acordat EVZ în luna mai, Bogdan a povestit că a plecat în Oslo anul trecut pentru că în ţară nu-şi găsea de lucru: "Mi-a fost enorm de greu să iau această decizie. Am plecat doar cu încrederea că roata norocului se va învârti în sens ascendent. Am stat cam o lună fără să găsesc nimic şi, apoi, printr-o întâmplare banală l-am cunoscut pe Tor Arne, care avea nevoie de ajutor. Împreună cu el am mutat mobilă, am făcut curăţenie prin curţile oamenilor, prin beciuri. Apoi, în noiembrie, el a reuşit să câştige o licitaţie pentru transportat şi montat copiatoare şi de atunci asta fac".

Bogdan mai spus că a fost înscris la concursul din Norvegia de către şeful său: "tremuram de emoţie şi îmi imaginam cum cei din juriu vor pufni în râs auzind muzică simfonică într-o competiţie ca asta". Citiţi şi:

  • Buget de austeritate pentru "Zilele Bucureştiului"
  • Fără artificii la "Zilele Bucureştiului"

Ne puteți urmări și pe Google News