Sorin Oprescu se pregăteşte să dea "Naţional Arena" de pomană
- Antoaneta Etves
- 13 septembrie 2011, 01:23
Vinovat pentru dezastrul de pe noul stadion, când toată Europa a râs de gazon, edilul Capitalei vrea să-l concesioneze pe nimic.
Sorin Oprescu propune un contract dezastruos de concesionare a noului stadion "Naţional Arena", din care Muncipalitatea nu câştigă mare lucru. Deşi consilierii au cerut modificarea proiectului, edilul şef al Capitalei a venit de cinci ori în faţa lor cu aceleaşi hârtii. "Dacă am fi votat proiectul, Primăria Capitalei nu câştiga mare lucru din această concesionare, iar firma care urma să se ocupe de stadion făcea ce vroia ea acolo. Noi am cerut modificarea proiecului şi lămuriri de la Direcţia de Investiţii. Nu am primit. Ne-am consultat cu o firmă de specialitate şi vom face curând amendamente la proiecul propus de primarul general", a explicat viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu. Aleşii generali sunt de acord ca "Arena" să fie administrată privat, însă nu în condiţiile propuse de edilul-şef. "Nu se poate să nu ai nici un cuvânt de spus. Vom aproba, cu condiţia să intre din nou în Consiliu, caietul de sarcini şi toate condiţiile negociate să fie aprobate de consilierii generali, nu să dăm unuia stadionul, să facă cu el bani şi Municipalitatea să nu aibă niciun cuvânt de spus", a mai spus Raicu. Primăria va încasa doar 15% din profit Majoritatea consilierilor au refuzat să voteze proiectul pentru că acesta prevede că Primăria Capitalei va încasa doar 15% din profit, din al cincilea an sau după recuperarea costurilor. "Este o clauză ambiguă, dacă firma nu va raporta profit 10 ani, nu vom încasa nimic, deşi aceasta organizează zeci de evenimente. E cam absurd. Prevederea lasă loc de interpretări", au explicat mai mulţi consilieri. Exclusivitate pe toate drepturile comerciale Potrivit studiului de fundamentare a proiectului, Municipalitatea va primi aproximativ 18 milioane de euro în 40 de ani. Asta, dacă firma câştigătoare va avea profit, nu va fi afectată de criza economică sau nu se schimbă legea în defavoarea concesionarului, se specifică în documentaţie, care a fost elaborată de specialiştii primarului general. Mai mult, chiar dacă firma va raporta profit după doi ani, Muncipalitatea va primi o parte din profitul făcut de firma concesionară abia din al patrulea an. Atunci, dintr-un profit total de 956.000 de euro, în visteria Muncipalităţii vor veni 143.400 de euro, iar concesionarul va rămâne cu 812.600 de euro. Abia în al 40-lea an de concesiune, Primăria Capitalei ar urma să încaseze puţin peste un milion de euro, în timp ce administratorul va încasa peste cinci milioane de euro. Alte două clauze contestate de consilieri sunt acelea că firma poate "intra în orice convenţie" şi faptul că Muncipiul Bucureşti va trebui să-i acorde concesionarului exclusivitate pe toate drepturile comerciale. Sorin Oprescu nu se lasă şi spune că propunerea va fi trecută pe ordinea de zi a Consiliului General până ce va fi votată. Concesionarul nu are bani? Nu-i nimic, dă Primăria Dacă cel care va primi stadionul în administrare nu va avea bani, Municipalitatea ar trebui să dea ea bani în locul concesionarului, potrivit proiectului de concesiune a "Naţional Arena" propuse de edilul-şef. Astfel, la capitolul: "Riscuri legate de finanţarea proiectului", se specifică când Primăria Capitalei va trebui să scoată bani din buzunar în locul concesionarului: atunci când concesionarul intră în insolvenţă, sau oricare dintre acţionarii acestuia, când firma nu este răspunzătoare de o schimbare "necesară" sau acesta nu poate suporta din punct de vedere financiar costurile legate de schimbarea necesară. Chiar şi riscul politic a fost luat în calcul. "Anumite schimbări de ordin legislativ sau schimbări politice pot afecta abilitatea concesionarului de a-şi îndeplini rolul, dacă aceste schimbări conduc la o creştere semnificativă a costurilor operaţionale", se mai precizează în document. ÎN CIFRE
Cât a costat "un câmp cu cartofi"
Stadionul "Naţional Arena" se întinde pe 108.000 de metri pătraţi şi are şase etaje. Construcţia include un garaj subteran cu 200 de locuri de parcare, 40 de loje a câte 12 locuri, săli de conferinţă şi restaurante. Capacitatea este de 55.000 de spectatori. Bugetul pentru construirea stadionuluia fost iniţial de 119 milioane de euro, însă, la final, s-a ajuns la 213 milioane de euro. Construcţia a început în 2007, pe locul fostului Stadion Naţional. Inaugurarea oficială a avut loc pe 6 septembrie 2011, cu un România - Franţa. Gazonul a cedat după o jumătate de oră de joc, fapt criticat dur de presa din Franţa, care l-a caracterizat "drept un câmp cu cartofi".
213 milioane de euro a costat construirea "Naţional Arena", cu 90 de milioane mai mult decât se calculase iniţial CITIŢI ŞI:
- SCANDALOS! Sorin Oprescu şi Mircea Sandu ne-au făcut de râsul lumii
- INVESTIGAŢIE EVZ. Firma care a plantat "cartofi" pe Naţional Arena mai poate ciupi câteva milioane de euro de la FRF
- Naţional Arena, stadion de 234 de milioane de euro cu gazon de doi lei! Oprescu zice că a fost acceptabil. VEZI IMAGINI JENANTE
<iframe width="420" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/mDpNQjglgWc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>