Pe un câmp din Babadag, puşcaşii marini exersează pentru război: trag focuri după focuri.

Vreo 200 de americani rezervişti înrolaţi în US Marines se antrenează, din luna aprilie, în baza militară de la Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Când se întorc acasă, revin la meseriile lor şi aşteaptă fiecare o altă misiune internaţională. Cei care au venit în România, acum câteva luni, au mai bifat, de-a lungul timpului, misiuni grele în Irak sau Afganistan. La Mihail Kogălniceanu i-au învăţat pe militarii români, georgieni sau ucraineni cam care e tehnica lor în intervenţiile în forţă.

Mâncare de campanie: burgeri, lasagna, brioşe dulci

În mijlocul unui câmp din Babadag, judeţul Tulcea, peste care vântul şuieră a pustiu, americanii şi-au făcut o bază de antrenament înconjurată de un gard de sârmă ghimpată şi păzită de un câine şchiop, pe care l-au găsit aproape mort când au venit acolo. L-au pus pe picioare şi acum se gudură printre bocancii lor, după o îmbucătură de mâncare. E rege. Primeşte oricât şi oricând. E nevoie doar să dea un pic din coadă.

E amiază şi puşcaşii marini înfulecă şi ei un prânz fad, un pachet ambalat într-o folie de plastic maronie. Ei le spun pachetelor "MRE" (Meals Ready to Eat, adică "mâncare gata preparată"). Sunt burgeri, lasagna, fripturi, brioşe dulci şi câteva plicuri cu prafuri, din care poţi prepara o băutură energizantă sau un suc colorat. Mâncare de campanie, cu care s-au obişnuit deja. Unii spun că nu-i chiar aşa de rea. Are însă un termen de valabilitate de câţiva ani şi este o bombă calorică cu care, fără efort fizic, te-ai face cât o munte în câteva săptămâni.

"Ştii, mie nu-mi plac pepenii americani. Aştia sunt la fel?"

Locotenent colonelul Sean Clements amestecă pe o felie de pâine unt de arahide cu gem: "Mmmm, e gustos". Îi cad ochii pe nişte pepeni rotunzi, aruncaţi într-un colţ al camerei în care se depozitează cutiile cu mâncare. Sunt singurele alimente româneşti din bază. Clements întreabă dacă sunt buni: "Ştii, mie nu-mi plac pepenii americani. Aştia sunt la fel?".

Mai spune că la noi toate au gust. Îi place brânza. Acum câteva săptămâni, un coleg român de la Mihail Kogălniceanu l-a invitat la masă, la el acasă. Au făcut un grătar în curte. A mâncat mici şi salată de roşii: "Mici? Îmi plac la nebunie."

În baza de la Mihail Kogălniceanu, Clements se ocupă de relaţiile publice. E puşcaş marin pe jumătate. În State face PR pentru companiile farmaceutice şi creşte patru copii, de care spune că-l rupe un dor de-i vine acum s-o ia la fugă spre casă. Peste două săptămâni ar trebui să plece înapoi în State.

Avem nevoie de acţiune

Puşcaşii marini au programat după prânz un exerciţiu cu militarii ucraineni. Un joc de-a hoţii şi vardiştii cu arme adevărate. Americanii au M16, ucrainenii au AK-uri. La plecarea din baza de antrenament, maiorul Hale dă adunarea: "Let's go, we need some action!" (Să mergem, avem nevoie de acţiune!).

Echipele se urmăresc unele pe altele, iar puşcaşii marini trebuie să deschidă focul. Ucrainenii n-au gloanţe albe, aşa că americanii ştiu când trag abia atunci când aud din tabăra cealaltă "Ba - ba, ba -ba, ba- ba", un fel de "pac - pac" al copiilor care se joacă în jurul blocurilor. Stârnesc numai zâmbete şi cad seceraţi unii după alţii.

Rafale de bang-bang pe câmpul de la Babadag

Când nu le iese tragerea, maiorul american le mai explică o dată. "Bau-Baul" ucrainenilor e pentru maiorul Hale "Bang - bang". Au prins ideea. La următoarea tragere, o rafală de bang - banguri se-aude în câmpul de la Babadag. Apoi americanii se ascund în nişte boscheţi mari şi asamblează capcanele cu sfori şi-şi încarcă pistoalele. Până ajung ucrainenii însă au timp să se şi joace. Îşi pun gâze pe faţă, aruncă fumigene, îşi dau palme în glumă, îşi scot cuţitele şi cântă. Râd zgomotos şi fac glume milităreşti. Când e de tras, trag la comandă. Un miros greu de praf de puşcă se ridică în aer şi, din cauza zgomotului, toţi scot repede din rucsacuri dopuri de urechi.

Înapoi la bază

Câteva ore pe zi, stau în soare şi înghit praf ca într-un deşert arid. Când sunt gata, se întorc la bază. Dorm într-un modul de tablă, plin cu paturi suprapuse şi dulapuri. La şase au programată cina, iar până atunci fiecare face ce vrea. Mulţi dintre ei îşi curăţă armele. După-amiază, s-au strâns pe podea, în jurul puştilor, pe care le-au desfăcut şurub cu şurub. Cârpe, beţişoare, perii mai mici s-au mai mari au împrăştiat peste tot.

Dintre toţi, Hogan e cel mai meticulos. Colegii îl alintă spunându-i "Hoggie Bear". Un puşcaş marin de culoare, căruia militarii îi spun "Eight Ball" (Bila neagră de biliard), îşi curăţă M16-ul pe muzică ritmată. Mai dă o cârpă, mai execută un dans. Retraşii lucrează la armele lor în paturile în care dorm, acoperite de foi de cort de camuflaj. De după cârpele verzi-maronii li se văd bocancii bej din piele întoarsă şi s-aud oftaturi lungi a oboseală. ÎN TIMPUL LIBER. Fiecare puşcas marin face ce-şi doreşte, majoritatea îşi curăţă armele "Cât timp nu e război, totul pare uşor. Avem acoperiş deasupra capului, restul nu contează" HOGAN (stânga), puşcaş marin

DUPĂ O ZI LA ARME

Programul de seară

Din când în când, li se taie oboseala cu câte o veste bună: diseară vor mânca pui Buffalo, iar toată lumea sare în sus de bucurie. E unul dintre felurile lor de mâncare preferate. Condimentat bine, picant, cât să-ţi ia gura foc, puşcaşii marini îl mănâncă cu orez şi porumb dulce. Îl sting apoi cu câteva sticle de apă şi la urmă, o ţigară în curte. Uneori şi cu câteva bomboane M&M.

După masă mai joacă o carte sau fac un fotbal. O dată pe săptămână, joia, lungesc discuţiile până târziu, pentru că fac grătare. În seara asta e plictiseală. Ascultă muzică la căşti, se uită la filme, iar la ora nouă, unii dorm deja.

GREUL DE DIMINEAŢĂ

Trezirea oficială se face la ora cinci, la deşteptare ies cu un prosop pe un umăr şi arma pe celălalt

În fiecare noapte, câte doi puşcaşi marini stau de pază în jurul modulului de tablă. Turele se schimbă la fiecare două ore. Când se crapă de ziuă, la portavoce se strigă de trei ori: "Toată lumea trezirea!".

Unii trişează şi mai fură cinci minute de somn. Din modulul de tablă ies unul câte unul, c-un prosop pe umăr şi cu arma pe celălalt. Nu merg nicăieri fără puşcă. E o regulă şi chiar dacă M16-urile sunt în siguranţă în bază, exerciţiul e doar pentru disciplină. Pe la ora şase iau micul dejun: omletă, prăjiturele, cereale, lapte. "Hai, că nu-i aşa rea omleta asta", se îndeamnă unii pe alţii.

În timp ce mănâncă absent, Eight Ball scapă arma pe jos. Se râde pe înfundate. "Bila neagră" se ridică de pe bancă şi execută dintr-un foc zece flotări. Lângă el, un altul dă peste o puşcă. Sare şi el şi face flotări în pumni. Astăzi merg iar pe câmp, unde le vor arăta ucrainenilor cum se trage la ţintă. ÎN PUMNI. Chiar şi atunci când se ia masa, cine scapă arma pe jos trebuie să execute zece flotări dintr-un foc. O demonstrează Eight Ball

"Come on, let's go, let's go, let's go!"

Câteva Humvee-uri stau parcate în curtea unităţii. Au motoarele ambalate şi portiere pe care le poţi închide cu piciorul. Adunarea e dată de Hale, în timp ce bea ultima înghiţitură de cafea dintr-un termos argintiu. "Come on, let's go, let's go, let's go!" (Haideţi, să mergem, să mergem, să mergem!), strigă maiorul şi toată lumea sare în maşini.

După câţiva kilometri de hârtoape, ajung cu toţii pe câmpul de tragere. Ucrainenii s-au împărţit în grupuri de câte 20. Puşcaşii marini le-au luat cartuşele şi încep să le încarce, glonţ după glonţ. "Intră 25 de gloanţe într-unul", spune un american, în timp ce desface încă o cutie din lemn plină de muniţie. Instructorul îi ia pe ucraineni şi le explică semnul de stop: "Când am spus «stop foc», toată lumea se opreşte, da?".

STUDENŢI, TÂMPLARI, CASIERI SAU OFIŢERI DE POLIŢIE

Câteva luni pe an sunt puşcaşi marini

Oricare dintre ei şi-ar începe povestea cu "sunt mândru că sunt puşcaş marin". Unii s-au înrolat de la 17 ani, când părinţii lor au semnat că-i dau pe mâna instructorilor, în loc să-şi vadă de şcoală. Pentru mulţi însă e un mare vis s-ajungă în US Marines. Aşa e şi caporalul Tatum Vayavananda. Are 24 de ani şi e corespondent din misiunile internaţionale. Studiază relaţiile publice şi mai are doi ani de facultate. Speră s-o termine, pentru că de câte ori e vreo plecare pe-afară e nevoit să o întrerupă.

Şapte luni în Irak

"Dacă ai un psihic tare, nimic nu te împiedică să fii puşcaş-marin", zice Vayavananda. La 19 ani, urca într-un avion plin cu puşcaşi, în direcţia Irak. A fost prima lui misiune. Timp de şapte luni, a stat în prima linie. Spune cu jumătate de gură că da, a omorât: "Erau insurgenţi, oameni răi".

Povesteşte cum părinţii lui s-au cam împotrivit deciziei lui de a pleca, iar prietenii chiar erau să-i dea câteva scatoalce. Fumează o ţigară de foi şi are un moment de regret: "Ştii, mi-ar fi plăcut s-ajung în Transilvania. Dar n-am avut timp".

A fost însă la Mamaia, la plajă, unde şi-ar fi dorit să găsească un club în care se cântă hip-hop. "Îmi place Guess Who", mai zice deodată, apoi începe să fredoneze fără cuvinte una din melodiile preferate ale românului. Un moment de tăcere şi revine: "A, îmi place cremşnitul. E atât de yummy".

"Prima reacţie: eu râd"

Sergentul Chuck Evers e puşcaş marin cu normă întreagă. În total, patru ani a lipsit de acasă din cauza misiunilor din străinătate. De la 18 ani, a fost în Irak, Afganistan şi în Japonia. Nu i-a fost niciodată frică în prima linie a frontului. "Uite, n-am avut nici măcar o zgârietură", spune el.

A pierdut însă mulţi prieteni: "Cum e? E nasol rău". Când grenadele curg una după alta pe front, Evers râde: "Unii plâng, alţii sunt indiferenţi. Asta e prima mea reacţie: râd. Face parte din «deal»". PSIHIC TARE. Pe câmpul de luptă, când grenadele cad - unii plâng, sergentul Evers râde FOTOGRAFII: VLAD STĂNESCU Ernesto Gonzalez, un mexican din Florida, caută pe la camarazi o ţigară. Dacă se poate, una mentolată. E o enciclopedie ambu lantă de celebrităţi de toate naţiile. Când se lasă tăcerea, o rupe instant cu o întrebare: "Îţi place Enrique Iglesias sau de ta-su? Ştii cine e Veronica Castro? Eu o ştiu pe Nadia Comăneci. E foarte, foarte bogată". Ernesto are acasă o fetiţă de doi ani, Bella. Îi ţine poza pe ecranul telefonului şi când nu eşti atent îţi vâră căştile lui în urechi: "Ascultă! E Luis Miguel". S-a lipit de US Marines imediat după atacurile de la 11 septembrie. Spune afectat că pur şi simplu n-a rezistat să vadă cum au căzut turnurile gemene: "Man, am fost atât de trist!". "Îmi place Guess Who. Mi-ar fi plăcut s-ajung în Transilvania, dar n-am avut timp." TATUM VAYAVANANDA, puşcaş marin