Relaţiile dintre Turcia şi Israel, anterior percepute ca un exemplu de cooperare multilaterală (inclusiv în domeniul securităţii şi militar) între un stat musulman modern şi o democraţie de tip european din zona Orientului Mijlociu, au cunoscut în ultima perioadă o deteriorare accentuată pe fondul:

• derapajului politic intern din Turcia care conduce spre cristalizarea ambiţiilor regionale (în contrapartidă la blocarea de către unele state din "nucleul dur" european a ambiţiilor de accedere în UE);
• complicării situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii ("primăvara arabă", programul nuclear iranian, probabilitatea declarării independenţei statului palestinian);
• diferendului generat de interceptarea de către Israel, cu mijloace militare, a flotilei  de ajutoare umanitare destinate populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza, acţiune susţinută semi-oficial de autorităţile turce;
• refuzului autorităţilor israeliene de acceptare a termenilor formulaţi de autorităţile de la Ankara (susţinuţi şi de anticipatul raport al Comisiei ONU însărcinată cu clarificarea incidentului din largul coastelor Fâşiei Gaza - compensaţii financiare pentru familiile victimelor şi, mai ales exprimarea de scuze oficiale).

Contextul deteriorării relaţiilor bilaterale Intenţia Turciei de a-şi amplifica vizibilitatea strategică la nivelul statelor şi grupurilor etnice musulmane din zona Orientului Apropiat a determinat adoptarea deciziei de susţinere a operaţiunii de spargere a blocadei navale instituite de Israel în largul coastelor Fâşiei Gaza, chiar nava conducătoare a flotilei fiind sub pavilion turc, deşi acţiunea se desfăşura sub egida unor organizaţii non-guvernamentale internaţionale. Turcia nu a anticipat o reacţie atât de dură a structurilor de forţă israeliene şi a ignorat avertismentele autorităţilor de la Tel Aviv, rezultatul confruntării dintre părţile opozante având un impact mediatic masiv, care a condus ulterior la adoptarea unor poziţii a căror intransigenţă s-a amplificat constant. Incidentul a ajuns inclusiv în dezbaterea unei comisii instituite la nivel ONU. Derularea incidentului În cursul dimineţii de 31 mai 2010, forţele navale israeliene au executat o operaţiune  de interceptare a unui convoi (format din şase nave) denumit "Flotila Libertăţii", care transporta ajutoare umanitare  destinate populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza . Potrivit MAE turc, la bordul navelor se aflau aprox. 700 de persoane, inclusiv 400 de cetăţeni de naţionalitate turcă. În urma intervenţiei forţelor speciale israeliene (soldată cu decesul a 9 persoane din rândul celor aflaţi la bordul navei "Mavi Marmara" şi rănirea mai multor militari israelieni), a fost preluat controlul asupra navelor din compunerea flotilei, iar aceasta a fost escortată într-un port israelian pentru a fi controlată încărcătura navelor şi identitatea pasagerilor. Implicaţii politico-diplomatice Derularea incidentului a generat ample reacţii atât în Turcia şi Israel, cât şi la nivelul comunităţii internaţionale. Încă din orele premergătoare incidentului poziţiile Turciei şi Israelului s-au dovedit a fi divergente, fiecare capitală susţinând propria versiune asupra legalităţii, modului de acţiune şi justificării deciziilor adoptate. Partea turcă a susţinut că intervenţia forţelor de securitate israeliene s-a făcut în apele internaţionale, fără acoperire sau justificare legală, împotriva unei flotile de nave civile care transporta ajutoare umanitare şi a acuzat folosirea disproporţionată a forţei împotriva civililor (majoritatea celor decedaţi având cetăţenie turcă). În plus, pentru daunele produse, Turcia a solicitat compensaţii financiare şi prezentarea de scuze publice din partea Guvernului israelian. Pentru Ankara, aspectele legate de prezentarea internaţională a acestui incident a devenit un aspect de "mândrie naţională" care a condus şi la adoptarea deciziilor ulterioare. În replică, Israelul a justificat necesitatea menţinerii blocadei care ar fi prevenit aprovizionarea cu armament a grupărilor radicale din Fâşia Gaza, a prezentat un scenariu conform căruia militarii israelieni ar fi fost atacaţi pe timpul acţiunii de abordaj şi a refuzat prezentarea de scuze părţii turce. Decizia Tel Avivului de a refuza prezentarea de scuze către Turcia este generată exclusiv de contextul politic intern din Israel, care nu permite posibilitatea ca statul evreu să facă concesii legate de acţiuni care au ca obiect  Teritoriile Palestiniene. Aceste presiuni interne vin mai ales din partea unui partid de extremă dreapta din cadrul arcului guvernamental - Beytenu, condus de actualul ministru de externe Avigdor Lieberman. Internaţionalizarea incidentului a condus la complicarea poziţiei  Israelului, care s-a văzut plasat în poziţia de a face obiectul unei investigaţii conduse de o comisie a ONU ("Comisia Palmer"). Termenul de formulare a unei concluzii de către această comisie a fost deja depăşit, dar,  informaţiile "scurse", referitoare la decizia finală a comisiei, au fost de natură să determine adoptarea unui nou set de măsuri din partea guvernului de la Ankara, în condiţiile în care, aparent, raportul final nu va avea o atitudine suficient de critică la adresa Israelului. În acest context, autorităţile turce au anunţat vineri 02 septembrie 2011 decizia de a limita relaţiile diplomatice  până la nivel de secretar 2 şi retragerea diplomaţilor cu rang mai mare, începând cu data de 07.09., alături de suspendarea acordurilor militare cu Israelul. Ministrul turc de externe, A.DavutoÄŸlu, a declarat că este nemulţumit de percepţia care va fi generată prin raportul comisiei ONU conform căreia Israelul nu este acuzat de comiterea de crime împotriva umanităţii şi că acest stat este mai presus de lege. Conform oficialului turc, "a venit timpul ca ISRAELUL să plătească". Turcia a mai anunţat un plan de măsuri care vizează întărirea controlului pe căile de comunicaţie maritime din Estul Mării Mediterane, acordarea de sprijin juridic la nivel internaţional familiilor victimelor turce ale atacului israelian şi nerecunoaşterea blocadei impuse de Israel în Fâşia Gaza, urmând a solicita revederea acesteia de către Curtea Internaţională de Justiţie. În acelaşi context, oficialul turc a declarat că s-a hotărât expulzarea ambasadorului israelian acreditat la ANKARA, Gabby Levy, iar preşedintele turc,  Abdullah Gül, a declarat că aceste decizii reprezintă doar "prima etapă" a măsurilor ce vor fi luate de Turcia în relaţia cu Israelul, şi că raportul "Comisiei Palmer" referitor la incidentul "Mavi Marmara" este "nul şi nu există pentru noi". Ultimele evoluţii în ceea ce priveşte relaţiile turco-israeliene indică următoarele elemente:

• conducerile politice ale celor două state îşi vor menţine poziţiile intransigente, ceea ce va conduce la complicarea aspectelor de securitate în zona Orientului Mijlociu şi Mediterana de Est;
• deciziile adoptate de conducerea turcă semnifică o distanţare tot mai pronunţată faţă de poziţia SUA care a reprezentat până în prezent un liant al relaţiilor bilaterale ca vector de asigurare a securităţii şi stabilităţii în regiune;
• poziţia adoptată de autorităţile turce va conferi Ankarei o creştere a prestigiului în zona islamică în timp ce atitudinea Israelului nu oferă decât avantaje politice interne partidelor din arcul guvernamental;
• evoluţiile actuale vor stimula o apropiere a Israelului de Grecia şi o creştere a retoricii turce, inclusiv în ceea ce priveşte aspiraţiile palestinienilor;
• deciziile conducerii politice turce adâncesc diferendul cu organismul militar naţional care a fost în mod tradiţional mai înclinat pentru dezvoltarea relaţiilor militare şi tehnico-militare cu Israelul;
• în următoarea perioadă este de aşteptat o creştere a presiunilor exercitate de SUA pentru detensionarea situaţiei dintre aceste state care au un rol deosebit în cadrul ecuaţiei de securitate din flancul sudic al NATO şi Orientul Mijlociu.