Băsescu, la Roşia Montană: "Locurile de muncă sunt mină de aur"
- Antoaneta Etves
- 30 august 2011, 19:47
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut politicenilor să nu mai fie laşi în ceea ce priveşte mineritul de la Roşia şi a recomandat mediatizarea proiectului.
Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, ieri, zona minieră Roşia Montană pentru a se informa despre proiectul minier, blocat de aproape 16 ani.
În timpul vizitei, şeful statului a acuzat clasa politică de laşitate, a băgat mâna în râul poluat cu cianuri şi a declarat că este necesară renegocierea contractului.
"Eu sunt un susţinător al proiectului nu de acum, nu de azi, de ieri, şi în campania electorală am fost aici", a afirmat Băsescu în timpul vizitei făcute în cariera din localitate. O astfel de exploatare creează locuri de muncă "Este esenţial ca guvernele să hotărască ce trebuie. Dacă puteţi da imagini la televizor, e bine pentru că trebuie să înţeleagă românii ce dezastru ecologic e acum la Roşia Montană. Orice ţară îşi foloseşte resursele, iar o astfel de exploatare creează locuri de muncă. Dacă acest proiect stă îngropat din '97 până acum, asta se întâmplă din cauza laşităţii oa menilor politici", a declarat preşedintele.
În opinia acestuia, România nu îşi mai poate permite să piardă, iar politicenii trebuie să ia decizia politică corectă cât mai repede posibil. Borbely vrea norme mai drastice decât în UE la cianuri Şeful statului a mai adăugat că trebuie evitate "declaraţiile bombastice" pe tema cantităţii de cianură prezente în apă în urma exploatărilor aurifere din zonă.
"O să fiu foarte sincer să vă spun că apreciez intenţia voastră de a merge pe 5 miligrame pe litru, trebuie sa privim, însă, la standardele europene, care ne obligă abia din 2018 să fim la 10 miligrame. (...) Una din cheile succesului: de evitat declaraţiile eventual bombastice", le-a explicat preşedintele reprezentanţilor companiei miniere. Pe de altă parte, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a cerut companiei să reducă cantitatea de cianuri pe litru sub cinci miligrame, pe motiv că "trebuie să suflăm şi în iaurt după accidentul ecologic din anul 2000, care a avut loc la Baia Mare".
Şeful statului le-a sugerat reprezentanţilor companiei miniere să găsească modalităţi să prezinte proiectul pe televiziuni. "România trebuie informată. Populaţia nu e vinovată că e reticentă, pentru că e neinformată. V-aş recomanda să investiţi mai mult în transferul de informaţie", a spus Băsescu. Acesta a adăugat că proiectul este explicat, de cele mai multe ori, de către persoane care nu sunt în temă şi care nu au fost la Roşia. Trebuie relansat mineritul nesubvenţionat La finalul întâlnirii din cariera de la Roşia Montană, Traian Băsescu a primit din partea reprezentanţilor unui ONG al localnicilor o listă cu 2.500 de semnături cu susţinători ai proiectului minier. Aceştia i-au cerut preşedintelui să se implice în aprobarea proiectului minier, spunând că au nevoie de locuri de muncă. Preşedintele le-a spus că aurul este important, dar, în afară de aur, "locurile de muncă sunt mină de aur" . Pe de altă parte, acesta a adăugat că "este obligatoriu de renegociat" contractul, dar că nu este problema sa, iar statul are şi alte pârghii, pentru că redevenţa e în lege, nu în contract. "Este esenţial ca Guvernele să hotărască ce trebuie. Dacă puteţi da imagini la televizor, e bine, pentru că trebuie să înţeleagă românii ce dezastru ecologic e acum la Roşia Montană." TRAIAN BĂSESCU, preşedintele României CALCUL Cât câştigă statul de pe urma proiectului Pe lângă cele 1,8 miliarde de dolari pe care România le va câştiga direct (dividende, taxe şi impozite; calcul conservator, făcut la un cost al aurului de 900 dolari/ uncia), beneficiile de pe urma efectelor de multiplicare a investiţiei sunt: prin bunurile, serviciile, forţa de muncă şi activitatea economică pe care proiectul le va genera. Aceste beneficii adiţionale se ridică la alte 2,4 miliarde de dolari. Cifra ar putea însă fi mult mai mare. Firma de consultanţă Technoserve, specializată în identificarea de oportunităţi de dezvoltare durabilă, a estimat că achiziţiile RMGC în economia locală pot fi aproape dublate, cu un impact total de 230 milioane de dolari. Profesorul James Otto de la Universitatea Colorado, expert în industria minieră, a observat că nivelul taxelor indirecte pe care statul român le poate încasa este de până la patru ori mai mare decât cele 2,2 miliarde de dolari în impozite directe - un impact fiscal total de până la 8,8 miliarde de dolari. Citiţi şi:
- Sebastian Vlădescu: "Proiectul Roşia Montană este un proiect util"
- Roşia Montană - câştigul României între mit şi realitate
- Traian Băsescu: Susţin proiectul Roşia Montană
- Roşia Montană - câştigul României între mit şi realitate
- EDITORIALUL EVZ: Apel către popor: Băsescu fură aurul!