Ajutorul de înmormântare, ultimii bani datoraţi de stat

Ajutorul de înmormântare, ultimii bani datoraţi de stat

Asiguraţii, pensionarii, dar şi rude apropiate ale acestora pot primi între 1.000 şi 2.000 de lei din partea statului, ca ajutor de înmormântare. Pentru a-l obţine, păstraţi chitanţele.

Ajutorul de înmormântare este oferit de statul român în cazul decesului unei persoane asigurate, unui pensionar sau al unui membru de familie care nu are drept propriu de asigurări sociale şi se află în întreţinerea titularului la data decesului.

Valoarea acestei indemnizaţii este de 2.022 de lei, în cazul asiguratului sau al pensionarului, şi de 1.011 lei în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului. Banii pot fi obţinuţi în 24 de ore, dacă solicitarea este făcută repede, înaintea înmormântării.

"Suma oferită acoperă o mică parte din cheltuieli"

"M-am ocupat de ridicarea ajutorului de înmormântare pentru socrii mei, ambii pensionari. Suma oferită acoperă o mică parte din cheltuieli, însă se dă foarte repede. Am depus actele la două zile după înmormântare şi peste alte două zile i-am ridicat. Chitanţele pe care le-am avut de la coşciug, spre exemplu, au fost scrise pe numele meu, pentru a nu avea probleme la ridicarea banilor", ne-a povestit Maria Ion, din Galaţi.

Banii, plătiţi de angajator sau de casele de pensii

Calitatea de asigurat o are orice persoană fizică pentru care angajatorul are obligaţia să reţină şi să plătească o contribuţie individuală de asigurări sociale, sau orice persoană ce achită, în nume propriu, contribuţia individuală de asigurări sociale în conformitate cu normele legii.

Pentru a beneficia de ajutorul de deces nu mai este nevoie de alte contribuţii. "Banii sunt obţinuţi prin depunerea unei simple cereri, însoţită de câteva acte care să facă dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionale pentru organizarea înmormântării", potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Cererea pentru acordarea ajutorului de deces se depune la plătitorii acestui drept de asigurări sociale, respectiv la angajator în cazul decesului unei persoane ce are un contract legal de muncă, la instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, la casa teritorială de pensii, în cazul decesului unui pensionar sau al unui membru de familie al acestuia.

UTIL

Ce acte sunt necesare pentru a primi ajutorul

Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor do cumente, care trebuie depuse la casele de pensii sau la angajator:

a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces; b) certificat de deces (original şi copie); c) act de identitate al solicitantului (original şi copie); d) acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie); e) dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie). Spre exemplu, chitanţe de la preot sau de la firma de pompe funebre de unde a fost cumpărat sicriul.

Ne puteți urmări și pe Google News