Află cine înregistrează vânzări mai mari cu două cifre față de anul trecut

Află cine înregistrează vânzări mai mari cu două cifre față de anul trecut

Vânzările bunurilor de folosinţă îndelungată au crescut cu 12,4% în trimestrul doi comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 306 milioane de euro, potrivit GfK TEMAX România, informează Agerpres. În primele trei luni ale anului creșterea a fost de 11,6%.

Primele șase luni ale anului le-au adus producătorilor și distribuitorilor de bunuri de folosință îndelungată vânzări de 613 milioane de euro.

Piața IT a cunoscut cea mai bună evoluție în perioada aprilie-iunie, ajungând la o creștere de 27,5%. Avansuri de două cifre, de peste 17%, au fost înregistrate și pe segmentul foto și pe cel al electrocasnicele mici. Vânzările de camere foto digitale şi rame foto digitale au ajuns la 11 milioane de euro în această perioadă.

Românii nu mai vor televizoare și frigidere

Smartphone-urile au determinat o creștere de 7,8% a pieței de telecom în trimestrul doi al anului raportat la aceeași perioadă a anului trecut.

Și vânzările de electrocasnice au crescut în această perioadă, ajungând la 58 milioane de euro. Televizoarele și camerele video s-au vândut mai puțin decât în primele trei luni ale anului, în timp ce cererea pentru sistemele audio, DVD Player/Rec, console video sau sisteme de navigaţie a cunoscut o stabilizare.

Perioada aprilie-iunie a fost una bună pentru piaţa electrocasnicelor mari, înregistrânduse vânzări mai mari cu circa 5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Frigiderele nu s-au vândut, însă, deloc bine, cifrele situându-se sub cele din 2010. Acest lucru s-a datorat în mare parte faptului că cel de-al doilea trimestru al anului trecut a fost susţinut semnificativ de campaniile de buy-back care au încetat începând cu 2011.

Piaţa echipamentelor de birou, imprimante și multifuncționale, este singura rămasă în zona roşie, dar scăderea s-a diminuat la minus 3,6%. În perioada aprilie-iunie vânzările au totalizat 7 milioane de euro.

GfK TEMAX România este un indicator dezvoltat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piaţa produselor de folosinţă îndelungată.

Ne puteți urmări și pe Google News