Sâmbăta unui record: 100.000 de oameni s-au pozat cu stadionul

Sâmbăta unui record: 100.000 de oameni s-au pozat cu stadionul

Vizitatorii care au mers să vadă Naţional Arena nu au lăsat mizerie în urma lor, dar au luat baloanele acasă.

Contestată de o parte din bucureşteni, aplaudată de mii de persoane care s-au aflat sâmbătă seară pe stadion, Noaptea Albă pe "Naţional Arena" a strâns, sâmbătă, peste 100.000 de vizitatori în doar zece ore. Unii dintre ei chiar s-au aşezat pe scaune, ca şi cum ar fi urmărit ore întregi un meci de fotbal. Spre seară, câţiva microbişti şi-au exersat fluieratul şi lozincile pe noul stadion şi i-au rugat ore în şir pe paznicii în tricouri albastre să îi lase să atingă gazonul, însă niciun "gardian" n-a răspuns cererii lor.

În ceea ce priveşte nocturna, care a stat aprinsă aproximativ opt ore, autorităţile au răsuflat uşurate. Curentul a fost de data asta gratis. Dacă ar fi fost să plătească factura pentru electricitate, costurile ar fi fost uriaşe, după cum explica recent chiar edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu: "90 de minute de meci înseamnă un consum cât e iluminatul public în cartierului Pantelimon".

Autobuze pline, staţii cu oameni resemnaţi

Ne puteți urmări și pe Google News

De la ora 16.00 şi până la ora 23.00, toate mijloacele de transport în comun care mergeau către stadion erau pline. Mulţi au aşteptat şi câte o jumătate de oră să prindă un loc liber în autobuz ca să vadă arena. O parte s-au răz gândit şi au plecat acasă, iar mulţi s-au urcat în maşinile personale şi au plecat după miezul nopţii spre zona bulevardului Basarabia. S-au putut vizita nivelul 1 al stadionului, holurile şi cafeneaua.

În schimb, vestiarele, sauna şi jacuzzi-ul aveau uşile închise, chiar dacă Oprescu a promis că vizitatorii vor avea acces peste tot. Întrebaţi de ce nu se poate urca la nivelul doi sau la vestiare, paznicii au explicat că erau prea greu de monitorizat atâţia oameni pe toată suprafaţa stadionului şi evacuarea era mult mai dificil de făcut.

"Am crezut că vor veni galeriile, că o să iasă ceartă, dar nimic. Oamenii au fost civilizaţi. Nimeni nu a aruncat gunoaie pe jos", a spus unul dintre cei care asigurau ordinea.

Stadionul în cifre

  • arena are 55.000 de locuri 
  • sunt 94 de căi de acces 
  • are 40 de scări de evacuare
  • are o lungime de 105 metri şi o lăţime de 68 de metri
  • este înalt cât un bloc cu zece etaje
  • sunt 264 de reflectoare şi 120 de difuzoare de mare putere
  • există un "cub" video cu patru ecrane de 30 de mp fiecare.