Miză uriașă: război pe cabinete între medici și Primărie
- Cristina Lica
- 29 iulie 2011, 01:24
Deşi au dreptul, medicii din Bucureşti nu sunt lăsaţi de aleşii locali să-şi cumpere cabinetele. Între timp, chiriile "au explodat" în buricul târgului
Deşi, din 2008, legea obligă autorităţile locale să vândă medicilor cabinetele în care îşi desfăşoară activitatea, aleşii generali ai Capitalei au respins iar miercuri proiectul în consiliu. Deşi, în provincie, majoritatea doctorilor au căzut la înţelegere cu edilii şi şi-au putut cumpăra cabinetele fără tămbălău, în "paradisul imobiliar" bucureştean, războiul halate albe-primărie continuă. Dacă aleşii invocă binele cetăţenilor, susţinând că vor să fie siguri că spaţiile nu vor deveni "gogoşerii", medicii îi acuză că trag de timp şi le umflă chiriile ca să-i falimenteze şi să le pună pe tavă spaţiile marilor "trusturi de sănătate". Medicii, obligaţi prin lege să nu înstrăineze cabinetele Emilia Lupu este medic oftalmolog şi duce un astfel de război cu autorităţile încă din anul 2000: merge regulat în audienţă la primărie, face interpelări peste interpelări, fără rezultat. Vrea, dar nu poate să-şi cumpere cabinetul din strada "Maşina de pâine", din sectorul 2.
"Legea spune clar: consiliile judeţene sau locale, după caz, pot aproba prin hotărâre lista spaţiilor şi a terenurilor, pentru care sunt mandatate să vândă. Ei se leagă de acel «pot»...ei pot doar să aprobe lista, dar sunt mandataţi, deci obligaţi să vândă. Ne-am consultat şi noi cu avocaţii şi aleşii noştri ştiu că dacă-i dăm în judecată, pierd", subliniază medicul. Legea la care face referire este ordonanţa de urgenţă 68/2008, prin care statul dă mână liberă doctorilor să-şi cumpere cabinetele. Articolul 10 stipulează clar că "imobilele dobândite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu pot fi înstrăinate, închiriate sau folosite de cumpărător pentru alte activităţi decât în scopul desfăşurării activităţii medicale". "Deci, nu putem să ne deschidem gogoşerii, cum se tem ei", spune medicul.
Insuficient însă pentru autorităţile locale. "Am amânat proiectul pentru că vrem să se stipuleze negru pe alb că ele trebuie să rămână spaţii medicale. Unele sunt situate în zone centrale şi nu am vrea ca după o lună de la vânzarea lor să devină magazine sau altceva. După ce vor fi puse clar la punct aceste detalii, cred că în maximum o săptămână, proiectul va fi votat", ne-a explicat viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu. Explozia chiriilor, în interesul "mogulilor" din sănătate Părerile sunt însă împărţite. Membrii Comisiei de Sănătate a Consiliului General al Capitalei nu văd rostul vânzării acestor spaţii. "Nu ştiu de ce se vând. Ar putea rămâne ale primăriei, iar medicii ar putea sta în continuare în chirie", consideră consilierul general Bogdan Capotă.
Doar că în scurt timp expiră contractul de cesiune, iar redevenţele "vor exploda", de la 1 euro/mp, în prezent, la 45-65 euro/mp, pentru cabinetele "din buricul târgului". "A venit comisia de evaluare de la primărie, s-a uitat puţin, a zis că stau în zonă bună şi au stabilit redevenţa cam la 50 euro/mp. La cât spaţiu am aici, că sunt nevoită să plătesc şi pentru spaţiile comune, mi-ar veni 1.000 de euro pe lună. 12.000 de euro pe an. Fabulos!", exclamă doctoriţa.
Aceasta e convinsă că printro astfel de măsură se urmăreşte, de fapt, falimentarea lor, pentru "a potoli setea" marilor trusturi medicale private care le vânează spaţiile. "Am colegi care au fost ofertaţi de clinicile private să le plătească ei redevenţele. Trebuie doar să le livrăm pacienţi. M-au sunat şi pe mine, dar i-am trimis la plimbare!", exemplifică medicul.
"Nu ştiu ce vor primăriile, să construiască stadioane pe spinarea noastră? Ce dacă ai cabinetul în buricul târgului? Casa de asigurări nu ne dă mai mulţi bani pentru asta. Că doar nu faci rechineală imobiliară cu cabinetele", se revoltă şi medicul de familie Sandra Alexiu. Nu dau cabinetele, chiar dacă îi ard la pungă Pe de altă parte, şi viceprimarul Capitalei admite că spaţiile sunt o povară pentru municipalitate. Legea (art. 32) mai spune că "spaţiile medicale care nu sunt vândute de consilii sunt amenajate şi dotate de către administraţiile locale în maximumum un an de la data intrării în vigoare a ordonanţei". Medicii au investit singuri în cabinete. "Am băgat 20.000 de euro întrun cabinet care nici măcar nu e al meu", spune medicul Lupu. "Dacă tot nu-şi dau proprietatea, de ce o lasă în paragină? Pentru că facem noi", adaugă şi dr. Sandra Alexiu. Preţul de vânzare al fiecărui cabinet va fi dictat tot de piaţă. Primăria va angaja, prin licitaţie, experţi care vor evalua imobilele şi terenurile şi vor stabili preţurile. Însă, potrivit proiectului hotărârii de consiliu, "vor putea fi vândute numai spaţiile care au situaţia juridică clarificată şi care nu sunt situate în zona de protecţie a unui monument". CONTRADICŢII "Imobilele dobândite nu pot fi , potrivit legii, înstrăinate, închiriate sau folosite pentru alte activităţi decât cele medicale. Nu ne putem deschide gogoşerii". EMILIA LUPU, medic oftalmolog "Am amânat proiectul, pentru că vrem să se stipuleze că acele cabinete să rămână spaţii medicale. Unele sunt situate în zone centrale şi nu am vrea să devină magazine". MIRCEA RAICU, viceprimar Bucureşti