Templul Zen din cartierul bucureştean Dristor trăieşte din donaţiile celor care merg acolo să se încarce cu stări de bine. Doi călugări împart cu toată lumea practica budistă a zazenului.

Ca toate lucrurile despre care crezi că-ţi schimbă viaţa, şi călugăria lui Ionuţ Nedelcu, în templul Zen din Dristor, a început de la o carte. O citea prin 2000 când, pe una din file, a găsit adresa casei din Bucureşti unde se ţineau practicile budiste zen.

Spune că nu s-a dus cu nici un gând, dar de atunci a rămas acolo. În fiecare zi, dimineaţa devreme, ţine meditaţiile în tăcere, undeva la primul etaj al casei care serveşte drept templu budist sau, mai scurt, dojo. E călugăr zazen, are 30 de ani şi e arhitect.

Primul pas spre meditaţie: descălţarea

Ca să mergi la meditaţiile zen nu-ţi trebuie aproape nimic. Nici măcar motivaţie. Încerci şi, dacă eşti convins de călugări, poţi veni oricând. Ai rezervată pernuţa ta pentru meditaţie, ba chiar şi o pereche de şlapi sau papuci de casă. La parterul casei din Dristor sunt bucătăria şi un vestiar, unde participanţii se schimbă în haine lejere.

La intrare e un dulap plin de încălţăminte de schimb, pentru că prin templu nu poţi umbla în papuci de stradă. Călugărul Ionuţ are şlapi. În faţa scărilor care duc spre altarul cu statueta lui Buddha face o plecăciune şi-i leapădă din picioare.

Sus nu poţi merge decât desculţ şi curat. De după o jaluzea se văd întinse pe podea perne bleumarin, iar pe un raft înalt stau hainele de meditaţie, nişte cearşafuri lungi pe care le legi după gât şi pe sub un braţ. Ionuţ se echipează pentru de onstraţie. De vreo oră i-au plecat zeniştii care au venit de dimineaţă. Au fost doar doi: "Uneori vin şi 20, dar acum multă lume e în concediu", motivează călugărul absenteismul de la lecţia de dimineaţă. Ritualul se ţine însă chiar dacă sunt doar călugării cu un participant. De unul singur însă nu se poate.

Cum se şade

Despre practica budistă Ionuţ spune că e o meditaţie "în care se şade cu corpul şi cu mintea în actul de a şedea. E o postură foarte clară şi se şade". Pare simplu. Pentru cei care dau mai întâi de site-ul lor, explicaţia zenului este însă mult mai încuietoare. "Zenul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de căutare ori de profit personal, detaşat de complicaţiile minţii egoiste. Este postura în care «trezitul» Shakyamuni a atins iluminarea acum 2.600 de ani. Maestrul Deshimaru o numea «Întoarcerea la condiţia normală, originară, universală a corpului şi a minţii»". Ionuţ e însă mai pragmatic.

Cu aşteptări prea multe nu capeţi nimic

Cei care speră că vor găsi fericirea absolută în Dristor mai bine stau acasă. Călugărul avertizează că practicile n-au nicio finalitate. "Lumea vrea tot felul de lucruri şi are o mulţime de aşteptări. De aceea vin mulţi şi rămân puţini. Zazenul are această putere de a tăia iluziile şi de a arăta lucrurile aşa cum sunt. Fiecare ajunge aici din tot felul de motive şi îţi dai seama că mâncărimea aia pe care încerci să o scarpini nu dispare. Zazenul scarpină cel mai profund".

E una din predicile călugărului arhitect Ionuţ Nedelcu. Are o stare de bine, zâmbeşte des şi bea ceai. Când se loveşte de poza unui maestru zen, se închină cu mâinile împreunate aşa cum aprinde un beţişor parfumat. Cum pui sfinţilor la icoane câte-o lumânare.

Trăiesc din donaţii

Ionuţ nu e singurul călugăr din parohia zenului. Mai are un coleg cu meserie serioasă. E inginer de telecomunicaţii şi-l cheamă Mircea. Amândoi speră să termine aranjarea templului pe dinăuntru, aflat acum la stadiul de pereţi improvizaţi din pal sau pur şi simplu perdele care să acopere zidurile nefinisate.

Trăiesc din donaţii. Din ele au ridicat casa care, până să vină ei, era una mică şi bătrânească. Sus, locul întâlnirii e aproape gata. Scaunul maestrului, omul care lipseşte mai tot timpul, dar vine în vizită de vreo cinci-şase ori pe an, e aşezat pe partea dreaptă.

Chemare cu toaca

Zeniştii meditează cu picioarele încolăcite sub fund, cu mâinile împreunate şi cu faţa la perete. Înainte, trebuie să îmbrace kesa, cearşaful lung care te face să arăţi ca un budist autentic.

Călugărul exemplifică poziţia: "Genunchii lipiţi de podea, coloana dreaptă, umerii relaxaţi, privirea la 45 de grade". Şi-o faţă serioasă. Îşi aşează poala kesei la dungă şi, aşa cum el a spus, începe să şadă. Practica are două părţi de câte jumătate de oră sau 40 de minute. Despre cei care vin la dojo din Dristor, Ionuţ spune că sunt oameni tineri, au între 20 şi 40 de ani.

Locuri unde nu ticăie ceasuri. Timpul se măsoară pe mobil

Uneori, înainte de meditaţia în tăcere, maestrul ţine o predică. "Însă noi nu suntem o religie. Zenul este o practică. Zenul nu este filosofie, nu este psihologie, nu este doctrină. El este dincolo de filosofii, de concepte, de forme. Esenţa zenului nu se exprimă prin cuvinte", spune Ionuţ.

Tradiţia spune că în dojo nu e voie să existe ceasuri. În Dristor se face o concesie, pentru că toţi au telefoane mobile. Strigarea la meditaţii se face însă cu gongul sau cu toaca. Ionuţ bate în ele smerit, să nu se supere vecinii, deşi e trecut bine de orele incomode ale dimineţii.

SEMNAL. Călugărul Ionuț bate în tobă. Tot cartierul știe că începe zazenul FOTO: VLAD STĂNESCU

REGULI

Învăţăturile unei practici

Templul Zen din Dristor e printre singurele din Europa de Este. An de an, călugării din ţările în care se practică zazenul se întâlnesc pentru sesiuni intense de meditaţii, numite seshinuri. Ei spun că "zazenul se adresează tuturor, fără deosebire de vârstă, sex sau inteligenţă. Practicat cu regularitate, urmând învăţătura maeştrilor autentici ai transmisiei, el conduce la transformarea radicală a viziunii noastre asupra lumii şi aduce fericirea profundă în viaţa cotidiană. Mintea noastră îngustă, egoistă şi complicată se deschide negreşit înţelepciunii celei mai înalte - înţelepciunea trezirii - iar spiritul compasiunii universale creşte în noi".

"Zenul este practica în care se şade cu corpul şi cu mintea în actul de a şedea. E o postură foarte clară şi se şade.“ IONUŢ NEDELCU, călugăr budist