Vă puteţi închipui un primar al Bucureştiului, oricare ar fi acela, amendând convoiul de maşini al unui preşedinte american, oricum s-ar numi el, aflat în vizită de stat, fiindcă nu a plătit o taxă consacrată în Capitală? Eu nu.
Trei zile a durat vizita de stat a preşedintelui Barack Obama din luna mai în Marea Britanie. Soţii Obama s-au întâlnit cu regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, cu premierul David Cameron la reşedinţa sa din Downing Street 10, au depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut din catedrala Westminster Abbey, au vizitat Londra. Preşedintele american a ţinut un discurs considerat istoric în Parlamentul britanic. Circulaţia londoneză nu a fost oprită sau restricţionată, convoiul de maşini care a încadrat Cadillac-ul blindat al lui Obama pe străzile Londrei a fost un simplu participant la trafic.
Deloc intimidat de cartea de vizită a înaltului oaspete, primarul Londrei, Boris Johnson, a anunţat încă din timpul vizitei că va cere ambasadei SUA la Londra să plătească taxa specială de acces în centrul capitalei britanice (congestion charge). Taxa se aplică tuturor vehiculelor care intră într-o anumită zonă, de luni până vineri, între orele 07.00 şi 18.00, este de 10 lire sterline pe zi, iar cei care nu o plătesc riscă amenzi între 60 şi 180 de lire. Autorităţile americane au refuzat să plătească, iar Primăria le-a amendat cu 120 de lire sterline. Potrivit jurnaliştilor britanici, o singură maşină din convoi a primit amenda legată de taxa de acces, pentru că celelalte, inclusiv Cadillac-ul lui Obama, circulau încet şi foarte aproape una de cealaltă, iar plăcuţele de înmatriculare nu au putut fi înregistrate de camerele video. Johnson ştia din imaginile care au făcut ocolul pământului câte maşini au fost în convoi, dar nu şi-a permis să dea amenzi pentru limuzinele văzute şi numărate de întreg mapamondul, ci doar pe maşina a cărei plăcuţă de înmatriculare a fost imortalizată de camerele de luat vederi. Ce n-a fost înregistrat pe cameră nu există, neputând fi administrat ca probă. Şi asta pentru o banală contravenţie sancţionată cu o amendă!
Mai mult, Boris Johnson, care s-a întâlnit cu Obama în timpul celor trei zile, i-a cerut preşedintelui american să intervină la ambasada SUA din Regat pentru că aceasta datorează 8,7 milioane dolari din amenzi adunate de-a lungul anilor. Misiunea diplomatică a SUA în Marea Britanie a refuzat sistematic plata, invocând o convenţie semnată la Viena în 1960, care ar scuti-o de taxe. Lucru cu care încăpăţânatul primar londonez nu este de acord, el ştie una şi bună: unde e lege nu-i tocmeală, iar legea e una pentru toţi, inclusiv pentru cel mai puternic om al planetei. Johnson nu are ceva anume cu misiunea diplomatică americană. El cere de la toate ambasadele din Londra sume frumuşele, ce totalizează peste 80 milioane de dolari, pentru taxa renumită în toată lumea, preluată de primarii multor capitale.
Mă întrebam dacă în România ar fi posibil un astfel de demers. În primul rând, nu avem taxa cu pricina, care ar tăia cheful unora de a aglomera şi polua zona zero a Capitalei. Şi, dacă am impune-o de mâine, nu ştiu dacă primarul Capitalei ar amenda convoiul preşedintelui american. Dacă ar face-o, l-ar ucide mediatic presa filo-occidentală, fiindcă a supărat sau jignit un înalt oficial străin, şi l-ar ridica în slăvi presa filo-rusă, că a pus "jandarmul lumii" la punct. Iar la noi, imaginea e totul, iar jocul la două capete o cutumă. Chestiunea cu plăcuţa înseamnă respect suprem faţă de lege, care nu se aplică pe "văzutelea şi auzitelea", ci doar "pe probatelea", în accepţiunea juridică a termenului. La secvenţa asta ar rămâne repetenţi cu toţii, politicieni la putere, în opoziţie, analişti, jurnalişti sau chibiţi, opinie publică. Şi dacă stau să mă gândesc bine, sunt destui membri ai puterii judecătoreşti care ar pica testul. Despre proba curajului de a-i spune oaspetelui american, verde-n faţă, că diplomaţii săi datorează nişte bani şi refuză să-i plătească, ce să mai vorbesc? Ar însemna să-mi amintesc despre tezaur şi nu e politic corect, nu-i aşa?
Cred că ar trebui să cerem Marii Britanii să ni-l împrumute pe Boris Johnson. Şi să-l clonăm. La Preşedinţie, la Parlament, la Guvern, la Înalta Curte, la Parchetul General, la DNA, la Fisc, la Primării, pe ici, pe colo, în toate punctele esenţiale. Scăpăm de viitoarele patru runde de alegeri din următorii trei ani şi ieşim din impas. Cu o condiţie. Clonele lui Johnson să nu fie pervertite de sistem.
Recomandările noastre
