Elevii californieni vor învăţa la şcoală despre rolul homosexualilor în dezvoltarea societăţii
- Paul Ciocoiu
- 15 iulie 2011, 20:15
Contribuţia comunităţii de gay, lesbiene şi transsexuali de-a lungul istoriei Americii va fi menţionată de acum în manualele din şcolile californiene, ca urmare a unei legi promulgate ieri de guvernatorul democrat al statului, Jerry Brown, informează AFP.
California este primul stat american care dă o lege în acest sens. Legea, promovată de senatorul democrat Mark Leno, a fost votată în aprilie de Congresul californian. O lege similară mai fusese votată în 2006, dar guvernatorul de atunci, Arnold Schwarzenegger, a respins-o prin veto.
"Istoria trebuie să fie cinstită. Acest text amendează legile existente care interzic discriminarea în învăţământ şi face astfel încât contribuţiile importante ale americanilor de toate felurile să apară în cărţile noastre de istorie", afirmă guvernatorul Brown într-un comunicat, citat de AFP, preluată de Agerpres. "Este un important pas înainte pentru statul nostru", adaugă el.
Textul rezervă un loc în cărţile de istorie nu numai luptei pentru drepturile homosexualilor, ci şi a persoanelor handicapate. În plus, interzice profesorilor să discrimineze aceste grupuri în cadrul procesului de instruire.
Senatorul Leno a salutat, într-un comunicat, promulgarea legii. "Scriem astăzi o pagină de istorie a Californiei, garantând că manualele noastre de istorie nu vor mai neglija contribuţiile homosexualilor americani", scrie singurul senator american care s-a declarat gay.
Legea a fost susţinută de mai multe asociaţii de apărare a drepturilor homosexualilor. "Lupta comunităţii homosexuale din California nu va mai fi ignorată în cărţile de istorie", a spus Roland Palencia, directorul asociaţiei Equality California.