2.000 km de mers pe jos până la Paris pentru un ţel: repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Laurian Stănchescu, eseist, critic literar şi poet român, a plecat, pe jos, la Paris, ca să-i ceară preşedintelui Nicolas Sarcozy, în numele poporului român, acceptul pentru reptarierea osemintelor sculptorului român Constantin Brâncuşi.

„Ne punem în genunchi în faţa poporului francez pentru a repatria rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi. Nu este vorba de umilinţă, ci de expresia celor mai înalte onoruri şi a demnităţii poporului meu” , scrie temerarul în vârstă de 57 de ani. Pe 21 mai, Stănchescu a plecat pe jos de la Hobiţa, satul natal al celebrului sculptor, iar luni, din faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara a luat, la pas, Europa. Are în faţă un traseu de aproape 2.000 de kilometri, pe care îl va parcurge pe jos. E însoţit  de Mircea Ruicu, 33 de ani, profesor la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova – şcoală pe care a absolvit-o sculptorul în anul 1898.  „Va fi un drum iniţiatic în primul rând”, a spus dascălul, înaintea plecării. Ultima dorinţă nu s-a îndeplinit: înmormântarea lui Brâncuşi lângă mama sa, la Hobiţa Pe patul de moarte, la 16 martie 1957, Brâncuşi îi mărturisea părintelor Teofil Ionescu, episcopul Bisericii Române de la Paris, că vrea să fie înmormântat la Hobiţa, satul său natal, alături de mama sa. Până la urmă, marele Brâncuşi a trăit, la Paris, româneşte, în ultimii ani de viaţă nu a comunicat decât în limba română şi a murit româneşte. A fost înmormântat româneşte, în cimitirul Montparnasse, iar  la înmormântare s-a servit colivă. La 54 de la moartea sculptorului, în anul în care toată lumea a celebrat 135 de ani de la naşterea părintelui sculpturii moderne, descendenţii lui Brâncuşi cer francezilor repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale acestuia. Laurian Stănchescu, cel care a decis să meargă pe jos, aidoma sculptorului până la Paris, speră să aibă succes cu cererea pe care o consideră cât se poate de legitimă, în ciuda faptului că marele sculptor este asimilat de francezi ca un artist al lor. „Mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea” „Bunicii mei au stat într-un sat lângă Hobiţa. Când eram mic, mă ducea bunicul cu carul la Târgu Jiu, şi-mi povestea despre un ţăran care a plecat pe jos la Paris ca să dea chip pietrelor. E una dintre cele mai frumoase poveşti ale copilăriei mele. Când am crescut, am învăţat că omul de care povestea bunicul a fost real”, îşi explică Stănchescu demersul. Constantin Brâncuşi a plecat în 1904 la studii la München, dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria, Elveţia până la Langres, în Franţa, de unde ia trenul până la Paris. În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906 când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre, „La umbra marilor copaci nu creşte nimic”. Este de notorietate faptul că deşi a vrut să se întoarcă în repetate rânduri în ţară, sau chiar să îşi doneze sute de opere, Constantin Brâncuşi a fost în permanenţă refuzat de autorităţile române în timpul vieţii. După Revoluţie, a fost desecretizat un document în care scriitorul Mihail Sadoveanu (Erou al Muncii Socialiste şi deţinător al premiului „Lenin” pentru Pace), în calitate de membru al  Academiei Române, respinge, în 1952, oferta lui Brâncuşi de a dona României 300 de opere, spunându-le celor care i-au arătat scrisoarea sculptorului : „Ce e cu ruşinea aiasta ? Vă rog să o aruncaţi la coş”. XXXX Laurian Stănchescu şi Mircea Ruicu au pornit, luni, la drum cu inima strânsă. În afara Bisericii Ortodoxe Române, care asigură cazare pe traseu, a lui Gigi Becali, care a alocat marşului 10.000 de euro, şi a unui om de afaceri din Timişoara, preşedintele „Fiii Gorjului din Banat”, Ion Răducanu, care asigură logistica acţiunii – printre care o maşină care să urmeze traseul celor doi, în care le sunt purtate lucrurile şi care e dotată cu un minim de medicamente - autorităţile române, politice sau culturale, nu s-au interesat de demers. „Sper ca România să ne audă, să ne vadă şi să ne ajungă din urmă până la Paris. Cu toate că reprezentanţii clasei politice de la noi au refuzat să se implice în acest marş cultural, îl vom duce până  la capăt, chiar dacă va trebui să ne oprim, ca şi Brâncuşi, pe traseu, şi să muncim pentru a obţine bani de drum, şi voi ajunge în faţa lui Nicolas Sarcozy şi a Parlamentului Francez cu scrisorile din partea rudelor lui Brâncuşi şi a poporului român”, a mai spus Stănchescu. Bărbatul  poartă la piept punguţa de piele a tatălui sculptorului, în care duce pământ de pe mormintele străbunilor acestuia, iar toate lucrurile sale încap într-o straiţă de lână. Acolo are o scrisoare din partea unei strănepoate a lui Brâncuşi, şi semnăturile celor 96 de descendenţi ai acestuia. „Suntem descendenţi ai familiei marelui sculptor Constantin Brâncuşi şi vrem să-şi doarmă somnul de veci în cimitirul din satul său natal Hobiţa, alături de fraţi, părinţi şi străbuni. Dorim din tot sufletul şi solicităm repatrierea rămăşiţelor sale pământeşti. Semnăm cu sinceritate şi răspundere”, se arată în scrisoarea semnată de Bia Brâncuşi. Laurian Stănchescu urmează să iasă din ţară prin punctul de trecere a frontierei Cenad, din  judeţul Timiş, iar între 15 august şi 1 septembrie speră să poată ajunge la Paris şi sâă îi înmâneze lui Nicolas Sarkozy scrisoarea cu rugamintea de repatriere a osemintelor lui Brâncuşi. CEL PUŢIN O CONSOLARE Brâcuşi va avea statuie în Timişoara La finalul marşului spre Paris, Constantin Brîncuşi va avea propria statuie la Timişoara. Este vorba despre un monument care îi este dedicat şi care va fi realizat de cel mai apreciat sculptor timişorean în viaţă, Ştefan Călărăşanu. Statuia e finanţată de asociaţia „Fiii Gorjului din Banat” şi va fi inaugurată în jurul datei de debut a anului universitar. Aceasta va fi amplasată în parcul cu platani de lângă Facultatea de Arte din Timişoara.