Căţeii abandonaţi, în slujba societăţii

Căţeii abandonaţi, în slujba societăţii

"Căţei pentru comunitate" este o serie documentară despre patrupedele care se pregătesc să lucreze cu şi pentru oameni.

Sute de mii de câini sunt abandonaţi în fiecare an. În Marea Britanie, ţara în care s-a filmat noua serie care va fi prezentată începând de astăzi, ora 13.00, pe postul Animal Planet, sunt abandonaţi în jur de 100.000 de câini. Mulţi dintre ei ajung la adăpostul "Dogs Trust", cel mai mare din ţară. În fiecare episod al seriei documentare "Căţei pentru comunitate" sunt prezentate câteva animale care, pe lângă faptul că sunt incredibil de drăguţe şi de inteligente, urmează şi un lung program de pregătire pentru a deveni câini utilitari. Astfel, patrupedelor care au fost părăsite cândva li se oferă şansa să ajute oamenii şi să îşi găsească un rost în viaţă.

Ajutor reciproc

Câinii utilitari trebuie să înveţe sarcini prin care să o ajute pe persoana pe care o însoţesc. Termenul descrie o serie largă de moduri în care aceşti căţei, cândva fără speranţă, devin vitali pentru comunitate. De cele mai multe ori, termenul se referă la patrupedele care ajung să fie ochii celor cu deficit de vedere sau urechile celor cu probleme de auz, dar câinii sunt folosiţi şi pentru operaţiuni militare, în poliţie sau în fundaţiile care fac terapie cu animale. Sunt cazuri în care câinii sunt antrenaţi chiar să lupte alături de soldaţi.

În Statele Unite, de exemplu, animalelor le-a fost acordat un statut oficial în cadrul armatei. Pe lângă cei 79 de oameni implicaţi în misiunea în care a fost omorât Osama Bin Laden a fost şi un câine.

Emisiunea realizată în Marea Britanie se concentrează, însă, pe oferirea unei noi şanse unor fiinţe nedorite. Realizatorii arată şi cât de mult efort se depune în pregătirea acestor animale, dar şi cât de importante sunt serviciile lor. În plus, toţi aceşti câini abandonaţi îşi găsesc un cămin în care sunt apreciaţi şi iubiţi.

Tot din seria documentară "Căţei pentru comunitate" aflăm că, în funcţie de specializarea lor, câinii pot sta în antrenamente chiar şi doi ani. În primul episod îl vom cunoaşte pe un căţel care participă la audiţii pentru a deveni cascador, dar şi pe puii Ralph şi Disco care se antrenează să ajungă însoţitori pentru cei cu probleme de auz. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/db52PetNoko" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News