Prima reclamație legată de Pasajul Basarab: e prea mult zgomot

Prima reclamație legată de Pasajul Basarab: e prea mult zgomot

Municipalitatea bucureşteană măsoară zilele acestea zgomotul la Pasajul Basarab, după ce locuitorii din zona Titulescu s-au plâns de gălăgia produsă de mașini.

Edilul-șef al Capialei, Sorin Oprescu, a explicat că, după finalizarea măsurătorilor, se vor amenaja zonele zgomotoase. ”Dacă va fi nevoie, vom înălţa panourile antifonice din zona unde stau cei care au făcut reclamaţiile”, a mai spus primarul general. Pasajul a fost inaugurat duminică pentru autovehicule şi pentru tramvaiele liniei 34, iar sâmbăta trecută acesta a putut fi traversat pe jos. Construit pentru a fluidiza traficul, pasajul Basarab face legătura între bulevardul Nicolae Titulescu, în apropierea Gării de Nord, şi bulevardul Vasile Milea, existând şi bretele de legătură cu Şoseaua Grozăveşti.