Faţa nevăzută a "gravelor prejudicii" din activitatea ANI

Faţa nevăzută a "gravelor prejudicii" din activitatea ANI

Agenţia Naţională de Integritate este "pusă la colţ" tocmai de către demnitari aflaţi în verificare.

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru (PSD), a declarat că va înainta comisiilor de specialitate un raport al Curţii de Conturi care semnalează "grave prejudicii în activitatea" Agenţiei Naţionale de Integritate.

Raportul întocmit de subalternii lui Nicolae Văcăroiu (ex-PSD) semnalează, însă "prejudicii" care au mai făcut obiectul unor dosare cercetate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi DNA, soluţionate cu NUP (neînceperea urmăririi penale). Soluţia a fost menţinută de instanţele de judecată, iar deciziile sunt definitive și irevocabile. Aceleași "prejudicii" au făcut și obiectul unui control al Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice (ANRMAP), nefiind descoperită nicio ilegalitate.

Mai puţin cunoscut opiniei publice este şi faptul că vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, care a ieşit astăzi la rampă, este cercetat de ANI.

Situaţia devine şi mai hilară atunci când aflăm că şi preşedintele uneia dintre comisiile căreia îi va fi înaintat raportul, cea pentru Drepturile Omului, Gyorgy Frunda, este, la rându-i, verificat de ANI.

Potrivit documentului trimis de preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, la ANI au fost descoperite nereguli ce au generat un prejudiciu de peste 500.000 de lei, în perioada 2008 – 2010.

"Începând cu anul 2009 până în prezent, Curtea de Conturi a efectuat trei acţiuni de verificare a activităţii financiar-contabile desfăşurate de ANI, respectiv auditul financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil încheiate pentru anul bugetar 2008, auditul financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil încheiate pentru anul bugetar 2009 şi verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie de Curtea de Conturi, în urma auditului financiar desfăşurat pentru anul bugetar 2008. În actele de control întocmite în urma celor trei acţiuni au fost consemnate nereguli (o mare parte dintre acestea generând prejudicii pentru bugetul statului), care au avut caracter continuu de la un an la altul sau se află în legătură unele cu altele", se menţionează în raport. CITIŢI ŞI:

  • Cum aşteaptă Frunda la cotitură conducerea ANI

Ne puteți urmări și pe Google News