În fiecare dimineaţă, în jurul orei 6.00, în centrul Capitalei, lângă Piaţa Sf. Vineri, vreo 40 de oameni se adună ca furnicile şi aşteaptă să fie luaţi la lucru.

Care cu sacoşe de hypermarket, care cu pungi de plastic sau rucsacuri, se fixează cu faţa spre stradă şi întreabă orice trecător are "faţă de patron". Mulţi dintre ei recunosc că nu-i leagă vreo mare prietenie cu mistria sau canciocul, sunt stângaci la dat glet şi doar au văzut cum se "zidesc" pereţii de rigips. Însă, sunt meseriaşi la spart cu ciocanul, rapizi la făcut mortarul cu lopata, sapă şanţul cât ai zice peşte, cară mobilă, iar la cules cireşe sunt siguri că "n-ai nevoie facultate". Concurenţa e mare. Un reporter Evz a încercat să se angajeze zilier. N-a reuşit.

Ora 5.00: O zi de muncă începe cu o bere rece

Pe la 4.30 dimineaţa, într-o sacoşă am înghesuit o pereche de tenişi care au mâncat vreo douăzeci de meciuri de fotbal, nişte blugi mai vechi şi un tricou de pe care au fugit culorile. Între hainele care se doreau salopetele unei zile de muncă am scăpat un sandwich.

La 5 fix sunt în primul metrou care duce spre Piaţa Unirii, iar peste un sfert de oră ies în centrul Capitalei. Cu sacoşa pe spinare pornesc sprinten spre Piaţa Sf. Vineri.

Afară abia se crapă de ziuă. Pe scările lungi ale clădirii comuniste, imediat după Zara, astăzi îndesată cu birouri la etaj şi cu magazine de menaj la parter, trei bărbaţi poştesc o sticlă. Au schimbat cafeaua de dimineaţă cu un PET de bere. "Lasă, bă, bine că e şi atât!", spune unul dintre bărbaţi, încercând să le aline supărarea celor doi camarazi care erau dezamăgiţi că sticla avea doar un litru.

Ora 6.00: Profilul unui muncitor cu ziua

Un tânăr cu un tricou alb pe care se strâmba Diavolul Tasmanian, un bărbat ce bătea spre vârsta a treia şi îşi fixa la fiecare zece secunde basca pe vârful capului şi colegul lor îmbrăcat într- o salopetă spălăcită, care se uită atent prin sticla fumurie înainte să o ducă la gură, sunt oamenii care deschid piaţa zilierilor din Bucureşti. Veteranii, cei care vin zi de zi şi speră să-i ia vreun patron de firmă mică la un ciubuc, spun că e cea mai veche piaţă din ţară. "Să vezi ce era aici prin ’94 – ’95. Cu sutele veneau şi de prin ţară", povesteşte Mircea, bărbatul în salopetă, care se ţinea bine de sticla de bere.

Ora 7.00: Dezbatere în legea muncii

Zilierii din centrul Capitalei sunt plătiţi cu aproximativ 60 de lei şi niciunul nu câştigă mai mult de 80. "Înaintea crizei, ne alegeam noi. Dacă ne spunea patronul de 100 de lei, ziceam că e puţin. La ora 7.00, din vreo 30 câţi eram, unul nu rămânea neagăţat. Acum, doar dacă ai noroc găseşti. A mai fost şi cu legile astea noi. Le e frică la toţi, îţi fac contract imediat ca să aibă acoperire", explică Octavian, un tânăr de 30 de ani, care e zilier de vreo 3 ani.

De după un tufar, răsare un bărbat în pielea goală, cu tricoul răstignit pe umăr, lălăind o melodie. "Ăsta iar are probleme cu ghidonul. A avut o noapte agitată", spune unul dintre oamenii care aşteptă de lucru. Se cunosc între ei, se salută, dar se grupează în bisericuţe. N-ar vrea să se confunde cu cei care se leagănăde la prima oră."Să nu te uiţi la beţivii ăştia, strică imaginea pieţei. Nu ştiu de ce nu stau naibii acasă?", explică un alt tânăr.

Ora 8.00: Nas, Stroe şi Claudiu, schimbul III la păcănele

Oamenii care vin în fiecare zi pe esplanada fostul circ al foamei din centrul Capitalei spun că nu toţi zilierii au rămas muncitori necalificaţi."Au fost şi mulţi care s-au ridicat de aici, dar sunt şi care au rămas nişte distruşi. Nas, Stroe şi Claudiu sunt cei mai tari, recunoscuţi, meseriaşi. Făceau bani mulţi, dar i-au distrus păcănelele. Acuma nu mai vin aici, mai prind câte o lucrare, dar păcat de ei", spune Octavian.

În zonă nu creşte nici frunza fără să fi ştiut zilierii. Fix la baza scărilor parchează un Jaguar. Şoferul îşi trage scaunul pe spate şi moţăie."Îl vezi? Doar sâmbăta şi duminica, la Paşte şi la Crăciun nu cred că a venit aici, în rest apare în fiecare dimineaţă. De vreun an de zile face asta. La început, vreo 4 zile l-am întrebat dacă are ceva de muncă. «Nu, n-am treabă băieţi, am să vin des aici», ne-a zis. Cred că vine de departe de se culcă şi pleacă peste o oră, o aşteaptă pe una în vârstă", povesteşte un alt zilier.

Ora 9.00: Loteria 2 din 30

Apare primul patron, un bărbat cu cămaşă albastră, pantaloni scurţi şi sandale. De pe scări se îngrămădesc vreo 15 oameni. "Vreau doi buni la glet, azi şi mâine", spune omul. Mulţi s-au întors dezamăgiţi. "Dar la cărat, la şlefuit, la dat cu hârleţu?", insistă unul dintre ei, dar nu primeşte niciun răspuns. După câteva secunde de negocieri, doi munictori cu rucsacuri în spate pleacă spre o Dacia utilitară, lăsată pe avarii în buza trotuarului. Mâncare şi bani de transport le dă şeful, iar la finalul zilei iau 90 de lei de căciulă. Restul mai aşteaptă. O parte se aşază pe scări, alţii se întorc la locurile lor, pe ghivecele de beton, invadate de buruieni.

În jurul orei 9 şi un sfert, vreo 15 bărbaţi îşi iau desăgile şi se împrăştie spre staţiile de metrou şi tramvai. "Mă duc la ţară, la mama. Mai bine mă duceam de dimineaţă. N-a venit nimeni până acu, nu mai vine nici dracu", pleacă dezamăgit un zilier. O echipă de patru zilieri îşi caută de treabă, fac chetă pentru o sticlă de bere. La douzeci de minute trecute de ora 9, ei sunt singurii care au mai rămas. Ceilalţi au plecat acasă şi se întorc mâine. LEGE

Noile reguli ale muncii cu ziua

• Durata de muncă a unui zilier nu poate depăşi 12 ore;
• Plata minimă pe ora de lucru este de 2 lei şi maxim 10 lei; 
• Cel care beneficiază de servicii trebuie să aibă un registru de evidenţă cu persoanele care muncesc, iar în fiecare lună va depune un extras din condica respectivă la Inspectoraul Teritorial de Muncă. În plus, va plăti Statului un impozit de 16% din remuneraţia pe care a i-a dat-o fiecărui zilier;
• Beneficiarul este obligat să asigure echipament de lucru şi protecţie;
• Domeniile în care se pot presta servicii ocazionale: agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură, apicultură, pomicultură şi viticultură, piscicultură şi acvacultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, manipulări de mărfuri, activităţi de întreţinere şi curăţenie.

"În intervalul 1 mai – 1 iunie s-au înregistrat 353. 339 de noi contracte de muncă. 68% pe durată nedeterminată. În ultima perioadă s-au realizat 11.128 de controale în activitatea firmelor. S-au aplicat amenzi de peste 14 milioane de lei pentru nereguli întâlnite." EMIL BOC, prim ministru ÎNCĂ E CRIZĂ

În Italia, Spania sau Grecia, românii care vor să muncească cu ziua găsesc din ce în ce mai greu de lucru

În anii ’90, românii care nu aveau rude sau cunoştinţe în străinătate au plecat pe cont propriu să-şi caute un job. Îşi încercau norocul în pieţele zilierilor din oraşele mari ale Spaniei, Italiei sau Greciei.

Faţă de cei din România, care nu aveau calificare, zilierii care plecau în străinătate erau meseriaşi, ştiau să tencuiască, zidărie, să pună faianţă sau să repare instalaţii. Şi credeau că o zi e de ajuns să-şi impresioneze patronul şi să-i angajeze pe perioadă nedeterminată. Iar mulţi dintre ei au reuşit.

În Grecia, o zi de muncă e aproape cât în România

Grecia, de exemplu, înainte să fie vlăguită de criza economică şi de protestele violente, era una dintre destinaţiile preferatede românii care căutau de lucru în străinătate. Cea mai mare piaţă a zilierilor unde se adună foarte mulţi conaţionali e la Atena, în Piaţa Omonia. "Se trezesc în fiecare dimineaţă, cu noaptea în cap şi îi văd acolo de câte ori trec spre serviciu. Nu mai sunt mulţi, ca în anii trecuţi, însă tot vin. Şi e foarte greu să găsească câte ceva de lucru, însă mai prind, cât să se mai ţină pe aici", povesteşte Mugur Dragu, un ieşean care lucrează de peste 3 ani în Grecia.

Înainte de criză, un zilier român "contractat" în Piaţa Omonia câştiga cam 40 de euro pe zi, iar un meseriaş ajungea şi la 80 de euro. Acum, pentru că piaţa construcţiilor a căzut şi în această ţară, sumele sunt cam în jumate, iar de lucru prind doar norocoşii.

La Roma, necalificaţii caută depozitele de la periferie

În Roma, capitala Italiei, majoritatea românilor care vor să muncească patrulează cu noaptea în cap, în câteva locuri de la periferia oraşului. "În urmă cu aproximativ doi ani, vreo două săptămâni, cât n-am avut de lucru, mergeam în apropiere de câteva depozite de construcţii. Nu exagerez, ne adunam vreo 100 de români şi ne angajam aproape toţi. Doar cei care nu aveau condiţie fizică refuzau. Era mult de hămăleală, iar la sfârşitul zilei luam cam 60 de euro", povesteşte Daniel, un tânăr care s-a întors de trei luni din Italia.

Acum, în aceleaşi locuri, numărul zilierilor s-a înjumătăţit. "La începutul anului am trecut din întâmplare pe acolo. Erau vreo 30 de români şi ziceau că nu se câştiga mai mult de 30-40 de euro", a mai povestit Daniel. Chiar dacă unii dintre ei au calificare, zilierii români nu fac pretenţii: cară găleţi cu var, saci cu ciment sau mobilă.

"PIAŢA SPERANŢEI"

Depozitul cu românii harnici "la negru" din ţinutul iberic

Una dintre cele mai mari şi mai închegate comunităţi de români din Spania e în Coslada, un fel de oraş-satelit al capitalei Madrid. De curând, primarul localităţii declara că românii reprezintă aproximativ 20% din populaţia urbei pe care o conduce, adică vreo 20.000 de oameni. Motivul e tot piaţa zilierilor.

În urmă cu patru ani, reporterii EVZ descopereau că toţi cei care nu aveau acte şi doreau să muncească "la negru", de frica autorităţilor evitau Madridul şi se adunau într-o piaţă din Coslada, unde aşteptau să fie luaţi la muncă de spanioli. CU ZIUA. În urmă cu patru ani, un zilier român câștiga în Spania între 40 și 100 de euro FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Unul bun la cărat câştiga 40 de euro pe zi

Locul în care se adunau conaţionalii noştrii şomeri a fost botezat de spanioli, "Piaţa românilor". În fiecare săptămână, în orăşelul care se află la 20 de kilomtri de Madrid veneau câte cinci autocare pline cu români. Toţi aveau speranţa că vor descoperi paradisul iberic, iar visul începea în piaţa zilierilor.

Un român bun doar la cărat materiale de construcţii câştiga, în Coslada, aproximativ 40 de euro pe zi, iar unul meseriaş, care se pricepea la zidărie sau la zugrăveli putea ajunge şi la 100 de euro.

După câteva luni de eşecuri, unii au decis să se întoarcă în ţară, alţii au lucrat şi pe 25 de euro pe zi. Dintre aceştia, doar o parte au recunoscut că au dormit prin tomberoane şi prin bosheţi.

Recrutările de mână de lucru românească se făceau chiar sub ochii autorităţilor locale, pentru că în apropiere de "Piaţa românilor" este primăria din Coslada. Autorităţile spaniole din micul orăşel erau de părere că e mai bine să-i lase acolo, decât să se apuce de furat sau alte rele.

În Spania, locul de muncă se visează mai frumos

Românii sunt preferaţi de patronii spanioli cu firme de construcţii pentru că muncesc şi de sărbători, şi în weekend, n-au pretenţii la program şi nu cer foarte mulţi bani la salariu.

Veniţi cu mari speranţe în Spania, zilierii noştrii sunt siguri că au avut mai multe şanse în peninsula iberică decât ar fi avut acasă, în aceeaşi situaţie.

O parte dintre ei, care au bătut "Piaţa românilor" cu lunile, au reuşit să-şi găsească de lucru pe perioadă nedeterminată şi nu mai sunt de multă vreme "la negru". Mai mult, şi-au adus familiile din România şi s-au stabilit în Coslada.