Shania Twain a căzut înainte de prezentarea unui trofeu la Premiile CMT

Shania Twain a căzut înainte de prezentarea unui trofeu la Premiile CMT

Cântăreaţa a alunecat în timp ce mergea spre scenă pentru a prezenta premiul pentru "Cel mai bun videoclip al unui artist", conform The Hollywood Reporter.

Cântăreaţa a râs de întâmplare şi a urcat pe scenă în aplauzele publicului, care a susţinut-o pe tot parcursul prezentării. Ceremonia a avut loc aseară în Tennessee, iar premiul prezentat de Shania Twain a ajuns la Blake Shelton pentru videoclipul "Who are you when I'm not looking".

Printre câştigătorii Premiilor CMT, premii acordate prin votul publicului pentru cele mai bune videoclipuri country, se numără şi Taylor Swift care şi-a adjudecat trofeul "Videoclipul anului", dar care nu a fost prezentă la ceremonie, Justin Bieber, Miranda Lambert sau Sugarland.  <iframe src="http://www.youtube.com/embed/GQ-ZtWgf2X0" width="560" frameborder="0" height="349"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News