TPI: Mladici este vizat acum de două capete de acuzare pentru genocid

TPI: Mladici este vizat acum de două capete de acuzare pentru genocid

Serge Brammertz, procurorul-șef al Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, a anunţat astăzi că a prezentat o nouă versiune a actului de acuzare împotriva fostului lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, vizat acum de 11 capete de acuzare, între care două pentru acte de genocid, în loc de 15. Măsura a fost luată de TPI pentru a scurta durata procesului, transmite BBC.

"Am depus astăzi un act de acuzare modificat împotriva lui Ratko Mladici. Problema este de cât timp va avea nevoie apărarea pentru a pregăti noua pledoarie. Astfel că este destul de dificil să anticipez cât de mult va dura procesul ", a declarat Brammertz, într-o conferinţă de presă la sediul TPI.

Ratko Mladici, în vârstă de 69 de ani, va fi judecat acum pentru două acte de genocid, precum şi pentru persecuţie, exterminare, omor, deportare, acte inumane, acte de violenţă, atacuri ilegale şi luare de ostatici, care constituie cinci crime împotriva umanităţii şi patru crime de război.

Potrivit AFP, preluată de Agerpres, Mladicii, acuzat iniţial de genocid şi complicitate la genocid, este acuzat acum de două acte de genocid, comise în timpul masacrului de la Srebreniţa şi în câteva municipalităţi la începutul războiului din Bosnia (1992-1995). "Este acuzat de crime care au şocat conştiinţa umanităţii", a subliniat Brammertz.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mladici, care nu recunoaşte autoritatea TPI, a primit deja o listă de avocaţi la care să apeleze în timpul procesului. Procurorul a mai spus că starea de sănătate a lui Mladici este un motiv de îngrijorare şi că tribunalul ia în serios această chestiune, iar fostul lider militar al sârbilor din Bosnia va primi îngrijirile medicale necesare, notează Reuters.

Procurorul TPI a subliniat că speranţele Serbiei privind aderarea la UE au fost foarte importante în arestarea lui Mladici. Brammertz a declarat de asemenea că a cerut Serbiei să explice cum a reuşit Mladici să scape de arest în ultimii ani şi a cerut depunerea tuturor eforturilor pentru capturarea ultimului inculpat rămas în libertate, Goran Hadzici.