Fostul internațional George Florescu, fotbalist liber de contract, a declarat pentru EVZ că obiectivul său principal în această vară este să-și găsească o echipă la care să evolueze, dar și să revină în circuitul naționalei.
Rămas fără echipă după ce a fost dat afară de la Alania Vladikavkaz, mijlocașul George Florescu, unul dintre cei mai huliți jucători din istoria echipei naționalei de fotbal a României, spune că așteaptă să semneze un nou contract pentru a putea reintra în circuitul tricolorilor. În ultima perioadă, Florescu s-a pregătit cu Universitatea Cluj. „Nu vreau să vorbesc acum despre echipa națională. S-a vorbit mult legat de mine și nu aș vrea să răspund în niciun fel. Preocuparea mea acum este să îmi găsesc o echipă la care să joc. Apoi, vreau să revin în echipa națională, pentru că asta își dorește orice fotbalist”, ne-a declarat azi la amiază Florescu, unul dintre preferații lui Răzvan Lucescu. De altfel, selecționerul trage sforile pentru a-l aduce pe mijlocaș la Rapid, club la care tehnicianul va ajunge după meciul de totul sau nimic cu Bosnia, de vineri (ora 21.00, TVR 1 și Dolce Sport).