Franţa: Un membru al guvernului a demisionat pe fondul unui scandal sexual

Franţa: Un membru al guvernului a demisionat pe fondul unui scandal sexual

Secretarul de stat francez pentru administraţie publică, Georges Tron, a demisionat astăzi, după ce a fost acuzat de două foste subordonate de hărţuire sexuală, scrie BBC.

Femeile de 34, respectiv, 36 de ani s-au aflat până recent în subordinea lui Tron, care deţine şi funcţia de primar în Draveil, o suburbie pariziană. Acestea au declarat că au fost hărţuite de Tron în repetate rânduri, în 2007 şi 2010, sub pretextul de a li se face masaj la picioare.

Aceste acuzaţii au provocat teamă în rândurile Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), formaţiunea de guvernământ, ai cărei membri s-au reunit sâmbătă în cadrul Consiliului Naţional pentru a discuta despre campania electorală a lui Nicolas Sarkozy pentru prezidenţialele din 2012.

Deşi preşedintele UMP, Jean-François Copé, şi fostul premier Jean-Pierre Raffarin au făcut apel la prudenţă şi sobrietate, unul dintre cei mai importanţi membri ai partidului, vicepreşedintele senatului, Jean-Claude Gaudin, a sugerat că Tron ar trebui să îşi dea demisia.

Acuzaţiile aduse secretarului de stat vin în contextul scandalului în care este implicat şeful FMI, Dominque Strauss-Kahn, acuzat de justiţia americană de tentativă de viol.

Ne puteți urmări și pe Google News