Gândindu-mă eu, în ultimul timp, parcă din ce în ce mai des, "la scumpa noastră ţărişoară, la binele ei, la viitorul ei" etc.etc., stau şi mă-ntreb de ce depinde, până la urmă, viaţa noastră în anii următori, atât cât îi putem prevedea?
Cine influenţează calitatea acestei vieţi, atât a noastră ca naţiune, cât şi a fiecăruia dintre noi? Cum stăm şi către ce ne-ndreptăm? Ce semne sunt de îndreptare, dacă este vreunul? Într-un sondaj recent, un număr imens de români considerau că România merge într-o direcţie greşită. Ce-nseamnă asta? Din ce punct de vedere? De la condamnarea capitalismului până la proslăvirea lui Ceauşescu, sub acest vot de blam se pot ascunde cele mai diverse realităţi.
Privind lucrurile în linii foarte mari, aşa cum sunt ele şi nu trecute prin filtrul frustrărilor noastre, cei care au răspuns la ancheta respectivă nu au dreptate. România s-a îndreptat de mult în direcţia cea bună şi nu a mai părăsit-o. Este direcţia către vest. Ne-am dorit de două sute de ani să fim recunoscuţi ca parte din Europa, după ce în majoritatea timpului am privit spre stepele asiatice, otomane sau ruseşti. Ne-am văzut azi integraţi în structurile UE şi NATO, cum n-am fi îndrăznit să visăm acum două decenii. Suntem azi, pentru prima dată în istoria noastră, o ţară onorabilă, parte a Europei unite şi democratice. În ciuda rezistenţelor noastre tribale şi a cutumelor orientale, am fost constrânşi, încetul cu încetul, să ne radem bărbile şi să trecem la haine europeneşti, să ne aliniem, adică, standardelor clubului în care am intrat, oricât de bizare ni s-ar fi părut ele. Populismul nostru strident a adoptat stilul populismului lor strident, şi tot a fost un progres faţă de nici o formă, sau de forma malignă a comunismului local. Nu suntem noi prea europeni pe dinăuntru, dar suntem pe dinafară şi tot e ceva. Cred că toţi ar trebui să conştientizăm mult mai mult identitatea noastră de cetăţeni ai Europei, ceea ce înseamnă apartenenţa la o mare civilizaţie şi mai ales la o mare cultură. Nu există nici o contradicţie între a te declara român şi a te numi european, dimpotrivă, această dublă identitate poate fi sursa a ceea ce ne lipseşte azi cel mai mult: stima de sine.
Dar nu la asta se refereau cetăţenii când spuneau că mergem într-o ditrecţie greşită, ci la cloaca interioară, şi mai ales la componenta ei politică. Suntem şi noi, cum spun Scripturile, "morminte zugrăvite": frumoase pe-afară şi pline de putreziciune pe dinăuntru. În ultimii douăzeci de ani, reversul marilor câştiguri de politică externă la care m-am referit a fost fenomenul intern cel mai evident: corupţia. Lumea românească, de la marile structuri economice şi politice până la viaţa cotidiană, a trăit din corupţie, adică dintr-un sistem de distribuire a resurselor imoral, clandestin şi imens părtinitor. Prin acest sistem s-a creat capitalul local, aproape în întregimea lui. Sistemul şpăgii şi al traficului de influenţă, al licitaţiilor măsluite şi al concurenţei neloiale a produs cea mai inegală distribuire a bunurilor naţionale întâlnită vreodată în istoria noastră modernă. Nu a fost vorba de o stratificare socială lentă şi bazată pe meritocraţie, acceptabilă psihologic, ci de o cinică îmbogăţire, sub ochii tuturor, a unor bandiţi ordinari. Ceilalţi cetăţeni s-au văzut astfel în poziţia socială de loseri. Venirea crizei şi a măsurilor de austeritate i-a sărăcit atât de tare în ultimii ani, încât nu le mai arde lor de UE şi de NATO.
Ne puteți urmări și pe Google News
Clasa politică e doar semnul de suprafaţă al haosului şi marasmului interior. Ea nu mai e structurată ideologic, nici măcar pe clasicele direcţii dreapta-stânga. Toate partidele au dificultăţi de situare din acelaşi motiv: gravitaţia enormă a unor magnaţi şi a unor grupuri de interese economice deformează spaţiul politic, nu-i mai permit să funcţioneze ca loc al medierilor în slujba comunităţii. În mod normal, opoziţia "de stânga" pe care-o avem astăzi ar trebui să funcţioneze ca o alternativă la puterea "de dreapta", mai ales după măsurile extrem de dureroase de austeritate luate de aceasta. Numai că stânga noastră nu e stânga adevărată, ci doar un nume pentru alte clanuri de interese decât clanurile dreptei. Care nici ea n-are de-a face cu dreapta reală.
E în interesul României consolidarea unei stângi reale, ca şi a unei drepte adevărate. Până atunci nu putem vorbi de "direcţii" politice, greşite sau corecte, ci de o cloacă fără puncte cardinale.
Împotriva acestei stări de fapt s-au arătat cetăţenii.
Recomandările noastre
