Reprezentanţa Comisiei Europene în România celebrează Ziua Europei
- Antoaneta Etves
- 20 mai 2011, 15:35
Manifestările vor avea loc duminică, când vor fi organizate spectacole, la Băneasa Shopping City, oferite de artişti consacraţi precum Margareta Pâslaru, Adi Manolovici şi Academia de Rock.
Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România organizează pe 22 mai, între orele 11.00 şi 18.00, la Băneasa Shopping City, un eveniment prilejuit de sărbătorirea Zilei Europei. La deschiderea oficială a evenimentului, alături de domnul Nicolae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, şi-au anunţat participarea reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe din România şi ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene. Momentul deschiderii oficiale va avea loc la ora 12:00. Spectacole vor găzdui nume precum Klasikvm Ensemble,Truverii, dar şi de tineri care se pregătesc pentru o carieră artistică din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie, UNARTE, Liceului de coregrafie “Floria Capsali”, Liceului de muzică “Dinu Lipatti”, Liceului “Spiru Haret”, Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Liceului “Iulia Haşdeu”, Liceului Teoretic Bulgar "Hristo Botev", Liceului “George Enescu”, Colegiului “George Coşbuc”, Şcolii pentru deficienţi de vedere şi Şcolii cu clasele I-VIII nr. 45 “Titu Maiorescu”. Acestora li se vor alătura copiii de la Asociaţia Corporeanima, artiştii de la Uniunea Elenă din România, Institutul Polonez din Bucureşti şi Institutul Cultural Român. În cadrul unui spectacol care porneşte de la deviza “Unitate prin Diversitate”, artiştii prezenţi vor oferi momente de muzică clasică şi contemporană, dansuri clasice şi tradiţionale din spaţiul european, spectacole de balet şi street dance, piese de teatru, ateliere de artă, activităţi creative, expoziţii foto, creaţii din materiale reciclabile şi multe altele. Spectatorii prezenţi vor putea să participe şi la diverse concursuri de cunoştinţe pe teme europene care vor fi premiate.