Un colonel în rezervă vorbeşte în premieră despre cum coordona Ion Iliescu Securitatea din Iaşi în perioada în care era prim-secretar acolo.

Mereu a dezminţit orice legătură a sa cu acţiuni de poliţie politică. Dimpotrivă, fostul preşedinte Ion Iliescu a afirmat în nenumărate rânduri că, dacă a influenţat cumva Securitatea prin funcţiile politice pe care le-a deţinut înainte de 1989, a făcut-o în favoarea celor persecutaţi.

Un fost securist arată însă că, în calitate de prim-secretar la Iaşi, Ion Iliescu nu avea doar o legătură formală de coordonare cu Securitatea locală, ci se implica cât se poate de serios.

În anii 1974-1979, perioada în care Iliescu a fost numărul unu în judeţul Iaşi, Ion Frujinoiu nu mai făcea muncă informativă şi se ocupa de formarea tuturor securiştilor din judeţ. Astfel, ştia tot ce mişcă în Inspectoratul Judeţean ce îngloba Securitatea şi Miliţia, care se subordonau, amândouă, Partidului, deci prim-secretarului. "Ion Iliescu venea la informări, la bilanţuri, lua parte la discuţii, punea concluzii, spunea «uite, eu asta aş vrea»".

"Zece chinezi pe o ţeavă"

Tânărul Ion Frujinoiu l-a perceput pe primul-secretar ca "pe un om foarte cumsecade", care însă - fiind şi "foarte bine pregătit" şi "foarte sobru"- ştia să pună şi biciul pe "lucrători". "Ţin minte că la una dintre şedinţe, tovarăşul Iliescu le-a a tras atenţia celor de la contrasabotaj să fie foarte precauţi la calitatea produselor ce se făceau în Iaşi şi erau trimise la export. Şi-a motivat cererea prin faptul că, în timpul unei vizite în China, a văzut cum, pe o ţeavă ce fusese făcută de Metalurgica Iaşi, stăteau zece chinezi şi o controlau. O studiau să vadă dacă nu are nici un defect", relatează Ion Frujinoiu.

În opinia lui, teama lui Iliescu era doar parţial justificată atâta vreme cât "industrializarea Iaşului se făcuse la tehnică de vârf pentru perioada aceea".

Pleiada coloneilor la senectute

Iubit sau nu de subordonaţii din Securitate, Ion Iliescu era însă cu siguranţă ascultat. Un document din 1978, ce viza aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Securităţii, arată cât de minuţios acţionau ofiţerii de acolo, cel puţin în acea perioadă.

Documentul, descoperit la Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, în fondul Comitetului Judeţean PCR de istoricul Adrian Cioflâncă, director în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului, relevă şi numele cele mai importante din Securitatea ieşeană în acea perioadă.

În economia evenimentului în discuţie - aniversarea Securităţii -, Ion Frujinoiu, pe atunci maior, avea rolul unui fel de propagandist al serviciului secret. El avea sarcina de a publica un număr festiv al buletinului intern al Securităţii: "Vigilenţa". "Evenimentul zilei" i-a căutat pe toţi ceilalţi. Toţi au locuit sau locuiesc în Copou, cea mai râvnită zonă din Iaşi, în blocuri în care au primit repartiţii de la serviciu în perioada anilor ’60-’70.

Unii dintre ei s-au stins din viaţă, cum ar fi coloneii (în acel moment) Constantin Pintilie, Aurel Creţu sau Ioan Cleju (vecin de scară cu Frujinoiu). Alţii, cum ar fi colonelul Eugen Casparovici, au invocat boala ori s-au ascuns, pur şi simplu, în spa tele uşilor, aşa cum au făcut colonelul Mihai Wolf sau colonelul Vasile Silvestru, deranjat că a fost întrerupt din vocalize. Ce ar mai avea de ascuns toţi aceştia, după 21 de ani de la "evenimentele din decembrie 1989"?

"Moarte securiştilor!"

Ion Frujonoiu, singurul care a acceptat - e drept, cu mare greutate -, să vorbească despre acea perioadă, într-un interviu neconvenţional, de aproape trei ore, în faţa blocului de lângă Universitate, în care locuieşte şi la demisolul căruia îşi exercită, într-un mic magazin alimentar, aptitudinile de capitalist, oferă o posibilă explicaţie: ura populaţiei împotriva Securităţii.

Undeva în apropiere de Podu Roş, o zonă foarte circulată din Iaşi, stă scris pe un perete de bloc, "cu caractere de juma de metru", "Moarte securiştilor!". Iar din cauza asta nu mai are linişte, căci nu ştie unde să mai meargă să ceară să se şteargă "ca să se termine cu incitările la violenţă". Căci, de fapt, ce rău a făcut el prin meseria pe care a practicat-o?, întreabă retoric.

RESENTIMENTE. Colonelul Ion Frujinoiu crede că "evenimentele din ’89" au dus înapoi România cu 100 de ani FOTO: VLAD STĂNESCU Studenţii străini, baza de lucru în Contraspionaj

Din 1959, când a absolvit celebra şcoală de ofiţeri de la Băneasa cu profilul de culegere de informaţii, până în 1972 a lucrat în munca informativă şi nici măcar aceea nu a presupus nimic rău, îşi exprimă el convingerea.

Cu atât mai mult cu cât a lucrat pe probleme de constraspionaj, în cadrul Direcţiei a III-a, şi nu în domeniul Informaţiilor Interne. La Constraspionaj, munca era foarte clar organizată. "Pe arii geografice: Est, Vest, Orient Apropiat, Orient Mijlociu, Orient Îndepărtat".

Iar "baza de lucru" o reprezentau studenţii străini. "Nu plăteam informatorii, că atunci nu se plăteau, abia după 1990 a început acest sistem. Existau însă alte metode de cointeresare", vrea să arunce fostul securist o aură de mister.

Oricum, zice, el nu era adeptul unui portofoliu larg de informatori, pe principiul exprimat de Napoleon "îmi place in formaţia, dar detest informatorii". "Este un mit că aveam normă de informatori. Dacă puteai să-ţi faci munca cu un singur informator, era foarte bine. Trebuia să stăpâneşti însă foarte bine zona respectivă, că nu puteai inventa elemente", explică Frujinoiu.

"Să ştie să lupte cu agenturile străine"

În 1972, poate şi pentru că avea un definitivat în învăţământ, obţinut pentru că se ambiţionase să urmeze şi Facultatea de Istorie-Filosofie, a fost retras din munca de teren pentru un post de formator. A devenit, cu alte cuvinte, profesorul se cu riştilor din întreg judeţul, în cadrul Departamentului de organizare, mobilizare şi pregătire de luptă.

"Pregăteam cadrele profesional şi militar, ca să ştie să se lupte în orice moment cu duşmanul, cu agenturile străine, să se confrunte cu teroriştii, cu spionii, căci în orice serviciu de in forma ţii trebuie să existe o temeinică pregătire", îşi justifică Ion Frujinoiu munca.

Explozibili cu mămăligă împotriva ocupaţiei străine

Deşi nu la fel de captivantă ca munca informativă, munca de formare a avut farmecul ei pentru securistul azi septuagenar: "Organizam trageri cu tot efectivul de Securitate, îi învăţam să tragă cu puşca, cu pistolul, cu AG-ul, să folosească explozibili clasici sau improvizaţi, cu azotat de sodiu sau mămăligă. Ca să ştie să lupte în cazul unei ocupaţii străine. Toamna dădeau examen, îi evaluam".

Căci nu oricine putea intra şi, mai ales, nu orice putea rămâne în Securitate. "Trebuiau să fie foarte bine pregătiţi, cu inteligenţă peste medie, oameni echilibraţi, cu multă stăpânire de sine, ca să reziste oricăror provocări", schiţează colonelul portretul- robot al securistului.

POVESTE ROMANŢATĂ

Cum a reacţionat colonelul Ion Frujinoiu faţă cu "evenimentele din ’89" şi cum a reuşit să se redreseze spectaculos după acestea

În 1989, Ion Frujinoiu avea 54 de ani şi era colonel "plin". Deţinea funcţia de comandant al grupei de intervenţie antiteroristă, după cum spune. Cum şeful Inspectoratului şi cel al Miliţiei fuseseră sechestraţi la Casa Pătrată (sediul Comitetului Judeţean de Partid), iar cel al Securităţii, colonelul Constantin Ciurlău, la aşa-numita Mare Unitate Militară din Iaşi, Frujinoiu şi-a asumat rolul de ieşi în faţa demonstranţilor care au ajuns în faţa sediului Securităţii de pe strada Sărărie.

"Era isteria «Jos Securitatea!» creată de cei care conduceau mijloacele mass-media la Bucureşti. La Iaşi însă oamenii au fost mai civilizaţi. Eu am ieşit personal în faţa lor şi le-am zis că nu se poate intra, dar să-şi desemneze o delegaţie", îşi spune varianta despre "evenimente" Frujinoiu, mândru că a avut "şi prezenţă de spirit, şi curaj". Cât timp delegaţiile de revoluţionari se aflau în sediul Securităţii, el rămânea drept "gaj" pentru cei rămaşi afară, "împuns în piept cu lancea de la drapelele găurite".

Salvaţi de cel mai înrăit disident

"Oamenii voiau să vadă camerele de tortură pentru de ţinuţii politici, dar acestea nu mai existau din 1964 când s-a desfiinţat lupta de clasă. În ’89, oamenii erau anchetaţi într-un birou, elegant, iar în momentul acela nu erau în arest decât o femeie, pentru întrerupere ilegală de sarcină, şi un individ, pentru trecere frauduloasă a frontierei, restul fiind de drept comun", face senin bilanţul colonelul.

Salvarea securiştilor ieşeni de furia manifestanţilor a reprezentat-o, se deduce din povestea lui Frujinoiu, scriitorul Dan Petrescu. Culmea ironiei, căci acesta era liderul disidenţei ieşene, "urmărit în ultima perioadă 24 din 24 de ore", după cum spune securistul. Doar în el au avut însă încredere manifestanţii când le-a zis să plece de la Securitate la Casa Pătrată, după ce el însuşi s-ar fi convins că nu există torturaţi. Securiştii au răsuflat u şuraţi. În 1991, cei mai mulţi au intrat în nou creatul SRI. Alţii, foarte puţini, ca Frujinoiu, la Poliţie. Pentru foarte scurt timp însă, pentru că din partea şefului Poliţiei Judeţene, controversatul colonel Adrian Nenu, a primit "oferta" de a înfiinţa prima societate de pază din Iaşi, în cadrul unei la fel de controversate şi falimentate ulterior firme, RC STAR. 200 de oameni avea în subordine Frujinoiu când a lăsat-o din mâini pentru a înfiinţa Corpul Gardienilor Publici, unde a fost instructor-şef şi purtător de cuvânt până în 2001, când s-a retras din cauza unor hemoragii retiniene. "Mi-a venit ca o mănuşă această activitate, după ceea ce făcusem în Securitate", zice mulţumit securistul. Azi îşi vede de nepoţi, de prăvălia de la parter şi de articolele în "Vitralii", revista securiştilor şi sereiştilor în rezervă. MISTER

Dosarul de cadre, dispărut cu urme

Dosarul de cadre al lui Ion Iliescu, care ar fi putut conţine informaţii importante despre cariera sa politică, autobiografii, eventuale denunţuri sau rapoarte de verificare şi anchetă, a dispărut în urmă cu câţiva ani de la Arhivele Naţionale, unde s-au găsit, totuşi, câteva menţiuni cu privire la el. Cel puţin până în 2006 dosarul s-a aflat la Arhive, alături de alte dosare din fondul CC al PCR.

Anul trecut, EVZ a publicat un raport intern al Arhivelor Naţionale în care se vorbea despre dispariţie. "Dosarul de cadre (personal) al lui «Ioan Iliescu - 3 martie 1930», de la poziţia 232, a fost scos şi ascuns, fiind înlocuit cu dosarul lui "Ionescu Nicolae - 12 ianuarie 1936", se spunea în raportul care identifica şi responsabilităţile.

Şefa Serviciului de Arhive Contemporane, Camelia Moraru, a fost demisă în urma anchetei, repusă în funcţie în urma unui proces cu instituţia, după care a demisionat.

• Povestea dispariţiei dosarului de cadre al lui Ion Iliescu 
• Dosarul  lui Iliescu: citit şi xeroxat înainte să dispară

SUIŞURI ŞI COBORÂŞURI

O viaţă în slujba Partidului

• Ion Iliescu a fost trimis, în 1950, la studii la Moscova, unde a frecventat Institutul Energetic. Întors în ţară, în 1954, a activat în Biroul CC al UTM, al cărui secretar a devenit în 1956. În 1957, a fost ales preşedinte al Comitetului de organizare a UASR, în 1965 a devenit şef de secţie la CC al PCR şi prim-secretar al CC al UTC, iar între 1967 şi 1971 a fost ministru pentru tineret.
• A fost îndepărtat din prim-planul politicii comuniste în 1971, acuzat fiind de Ceauşescu de o aşa-zisă deviere intelectualistă, care - s-a spus - ascundea de fapt teama acestuia din urmă de concurenţă. A fost trimis iniţial la Timişoara, ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, funcţie pe care a deţinut-o până în 1974. A devenit apoi preşedinte al CJ Iaşi, funcţie în care şi-a câştigat o mare popularitate, până în 1979.
• În 1984, a fost exclus din CC al PCR şi până la Revoluţie a fost director la Editura Tehnică.

ŞEFUL. Ca prim-secretar la Iaşi, Iliescu (în dreapta şoferului) trebuia să  raporteze inclusiv despre activitatea Securităţii Iaşi