Întrebările pentru referendumul privind Legea Capitalei, renegociate politic

Întrebările pentru referendumul privind Legea Capitalei, renegociate politic

Oprescu negociază cu liderii politici din Consiliul General în ceea ce privește numărul și forma întrebărilor la care vor răspunde bucureștenii care se vor prezenta la referendumul privind Legea Capitalei.

În timp ce prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a atenționat că Municipalitatea nu a demarat procedurile de organizare a referendumului, deși acesta va avea loc pe data de 19 iunie, edilul-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, susține că nu s-a întârzâiat cu nimic.  ”Am început ieri să discutăm cu prefectul. Am înţeles că astăzi dimineaţă ne atrăgea atenţia. Nu suntem întârziaţi, eu trebuie să discut şi cu liderii partidelor care fac parte din Consiliu, să bătem în cuie: rămâne aşa, rămâne cu şapte întrebări ştiinţifico-fantastice şi se încurcă lumea care doreşte să-şi exprime opţiunea sau reducem la două sau trei întrebări”, a declarat  primarul general. Consilierii municipali au adoptat un proiect legat de desfăşurarea referendumului privind Legea Capitalei, care prevede ca primarii de sector să fie aleşi de către consilierii generali din rândul acestora, şi nu de către bucureşteni. În aceste condiţii, primarii de sector ar avea puteri limitate, consiliile locale ale primăriilor de sector ar trebui desfiinţate, iar Capitala va avea buget şi servicii publice unitare. Ce nu a făcut Oprescu Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a transmis ieri, 4 mai, primarului general şi tuturor primarilor de sector o adresă prin care le atrăgea atenţia asupra întârzierilor apărute în procesul de organizare a referendumului local din 19 iunie. Astfel, spre exemplu, conform Legii nr. 3/2000, primarul general trebuia să comunice de îndată Preşedintelui Tribunalui Bucureşti, HCGMB nr. 63/13.04.2011 prin care era stabilit referendumul local, pentru ca acesta să poată proceda la tragerea la sorţi a Preşedintelui Biroului electoral de circumscripţie. De asemenea, primarul general trebuia să stabiliească sediului Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti şi dotarea acestuia, precum şi numirea personalului tehnic auxiliar care să-l deservească pe acesta, a mai explicat prefectul. Tot în atribuţiile acestuia intră şi alocarea sumelor necesare organizării şi derulării referendumului, precum şi comunicarea, de îndată, autorităţilor administraţiei publice locale organizate la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti a Hotărârii nr. 63/13.04.2011 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru ca acestea să poată proceda la efectuarea activităţilor specifice – reactualizarea listelor electorale, delimitarea secţiilor de votare şi stabilirea localurilor de vot etc. ”Am discutat cu primarul general calendarul acţiunilor care trebuiesc îndeplinite în vederea organizării în bune condiţii a referendumului local iniţiat de acesta şi care ar trebui să aibă loc pe 19 iunie. Am expus primarului general opinia mea că există întârzieri în organizarea referendumului şi i-am cerut să dispună măsurile la care legea îl obligă. Pe de altă parte, am solicitat şi primarilor de sector să aplice măsurile care le revin. Spre deosebire de referendumul naţional, unde Guvernul, prin prefect, dă informatiile de-a gata iar primarii aplică măsurile, în cazul referendumului local autorităţile locale trebuie să se organizeze. Lipsa de organizare de până acum este cu atât mai greu de înţeles cu cât, înainte de votarea în Consiliul General, tema referendumului local era susţinută cu ardoare de unii primari” a spus prefectul. Referendumul a fost programat pentru data de 19 iunie, bucureştenii urmând să răspundă la şapte întrebări propuse de PDL şi votate de Consiliul Geneal al Municipiului Bucureşti.