Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu: Au existat atacuri serioase asupra leului
- Teodora Cimpoi
- 1 mai 2011, 16:40
Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că au existat "atacuri serioase" asupra monedei naţionale, făcute de speculatori, dar aceste operaţiuni nu sunt ilegale.
El nu a negat că au existat încercări din exterior de a ataca leul, însă a precizat că aceste atacuri sunt operaţiuni comerciale legale.
"Au existat atacuri serioase asupra monedei naţionale. (…) Vorbim de speculatorii care au atacat şi alte monede naţionale", a spus Ungureanu, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV. El nu a dorit să precizeze exact perioada în care au avut loc aceste atacuri.
Şeful SIE a mai declarat că au fost oferite informaţii BNR pe această temă. Criza nu ne-a luat prin surprindere
Tototdată, Serviciul a făcut avertizări către toate organismele abilitate şi privind apariţia crizei economice. "O asemenea criză nu ne-a luat niciodată prin surprindere. (…) Sesizările au existat. Ce s-a întâmplat mai departe nu face obiectul analizei mele", a mai spus Ungureanu. În octombrie 2008, guvenatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că s-a produs un atac eşuat asupra leului.
Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a declarat, în urmă cu aproape două săptămâni, că anunţul din toamna lui 2008 privind nerealizarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, declaraţiile politice, stoparea reducerilor de personal au reprezentat cauze principale ale atacului speculativ asupra leului din octombrie 2008.
"Atacul s-a dat pentru că speculatorii s-au aşteptat ca România, în octombrie 2008, să facă optimizarea internă, respectiv reducerile de personal şi alte corecţii, dependent de optimizarea externă, deci de cursul de schimb. Speculatorii au reacţionat la anunţul politic privind neîncheierea unui acord cu FMI, stoparea reducerilor de personal. Ei au simţit că vine criza şi au mizat pe faptul că BNR va permite o fluctuaţie", a explicat atunci Croitoru.
Speculatorii pun în pericol exporturile
Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD, a apreciat, pe de altă parte, că şi anunţul privind majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor "a fost unul din elementele principale ale declanşării atacului speculativ".
La acel moment, toate cele trei criterii definitorii ale unui atac speculativ, printre care deprecierea cursului timp de patru zile consecutiv, cu un procent pe zi, erau îndeplinite.
De asemenea, Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, a declarat recent că exporturile României ar putea ajunge în acest an la un prag record de 40 miliarde euro, însă atingerea acestui nivel este pusă în pericol de evoluţia impredictibilă a cursului de schimb leu/euro, cauzată de intrarea unor capitaluri speculative.