Popa şi Vîntu s-ar putea reîntâlni la tribunal peste o lună
- Narcis Iordache
- 22 aprilie 2011, 15:01
Instanţa ar putea deveni pe 20 mai scena revederii celor doi vechi prieteni, la 11 ani de la prăbuşirea FNI. Regăsirea ar fi putut avea loc astăzi, însă magistraţii au amânat procesul în care Sorin Ovidiu Vintu este acuzat de favorizarea fugarului Nicolae Popa, care a ajuns azi noapte înapoi în România.
Asta, pe de o parte, pentru că dosarul de fond se află la Curtea de Apel Bucureşti, unde magistraţii judecă recursul unuia dintre inculpați la decizia prin care i s-a refuzat ridicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Procesul în dosarul "SOV - Popa" a fost reluat astăzi la Tribunalul București după ce a fost suspendat luna trecută întrucât judecătoarea Camelia Bogdan, care s-a ocupat inițial de această cauză, a fost declarată incompatibilă pe motiv că dă dovadă de o "celeritate nejustificată", în urma unei cereri de revocare depusă de unul dintre inculpați, Octavian Țurcan. Astfel, dosarul în care Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului a fost preluat, începând de astăzi, de o altă judecătoare a Tribunalului București, Viorica Dinu. Anul trecut, această judecătoare a achitat un membru al Triadelor (mafia chineză) acuzat că a ucis și a tranșat doi conaționali, decizie care a stârnit revoltă inclusiv printre magistrați. Prin decizia de achitare, judecătoarea Dinu l-a pus în libertate pe cetățeanul chinez, care, la momentul respectiv, se afla în arest de peste doi ani și jumătate. Ulterior, după câteva luni, Curtea de Apel București a admis recursul Parchetului și l-a condamnat pe asasinul chinez la 20 de ani de închisoare. Prea târziu însă. Inculpatul fugise din țară. Pe de altă parte, la termenul de azi, avocatul lui SOV, Marian Nazat, a cerut instanței să-l citeze şi să-l audieze în cauză pe Nicolae Popa, proaspăt extrădat în România. Judecătoarea Viorica Dinu a argumentat însă că, pe lângă faptul că pentru moment nu deţine, fizic, dosarul, instanţa nu cunoaşte locul de detenţie a lui Popa ca să-l citeze pentru audieri. Prin urmare, Tribunalul Bucureşti ar putea deveni peste o lună scena revederii, după 11 ani, a doi vechi prieteni: Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa, ale căror destine au fost legate pentru totdeauna de una dintre cele mai mari escrocherii postdecembriste: Fondul Naţional de Investiţii (FNI). Expertiza "FNI": peste 500 de miliarde în contul lui SOV
În plus, aducerea lui Nicolae Popa în România le oferă o nouă şansă autorităţilor judiciare să clarifice unde s-au topit banii "FNI" şi care a fost implicarea lui Vîntu în această fraudă.
Fost director al grupului financiar Gelsor înfiinţat de Vîntu în anii ’90, Popa a părăsit România în iunie 2000. La acel moment, autorităţile abia începeau să descurce iţele fraudei care provocase prăbuşirea FNI, iar Popa, care era unul dintre artizanii ei, alături de Ioana Maria Vlas, nu fusese încă acuzat de nimic. Prin urmare, el a plecat din ţară legal şi nici nu a fost căutat de autorităţi până pe 18 ianuarie 2002, când pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă, în baza căruia a fost dat apoi în urmărire internaţională. Din ianuarie 2002 până în decembrie 2009, adică timp de aproape opt ani, Nicolae Popa a figurat pe lista celor mai căutaţi fugari români, dar autorităţile nu au întreprins nimic pentru a-l captura şi aduce în ţară. În acest timp, Nicolae Popa a fost pus sub acuzare în dosarul prăbuşirii FNI, apoi trimis în judecată şi în final, pe 4 iunie 2009, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune şi delapidare.
Popa nu a dat niciodată vreo declaraţie în legătură cu implicarea sa în afacerea FNI şi nici nu a avut ocazia să le explice procurorilor ce s-a întâmplat cu sumele enorme - de ordinul sutelor de miliarde de lei (vechi) - pe care le-a retras din fond înainte de prăbuşire şi dacă aceste sume au ajuns la Vîntu, aşa cum rezultă din expertiza financiar-contabilă întocmită în dosar.
"Expertiza contabilă a constatat că, deşi după căderea FNI (24.05.2000) nu a rezultat că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a fost investitor FNI sau împuternicit pentru alte carnete de investitor FNI (...), totuşi acesta a efectuat subscrieri şi răscumpărări de unităţi de fond FNI. (...) Expertiza contabilă opiniază că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a fost investitor FNI prin persoane interpuse, respectiv prin inculpatul Popa R. Nicolae. (...) Această opinie este atestată şi de faptul că SC Sovinvest SA, ca administrator al FNI, a virat direct, în conturile personale ale inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu (...) din răscumpărările de unităţi de fond efectuate de pe carnetele de investitor emise pe numele inculpatului Popa R. Nicolae, sume în valoare totală de 516.002.641.377 lei", precizează expertiza financiar-contabilă întocmită în 2003. Această pistă indicată de expertiză nu a fost urmărită însă de anchetatori, care în final l-au scos pe Vîntu de sub urmărire penală.
300.000 de păgubiţi Vinovăţia lui Nicolae Popa a fost stabilită de judecători pe baza documentelor care arătau că acesta şi Ioana Maria Vlas au stabilit o creştere săptămânală a unităţii de fond care nu era reală şi au creat aparenţa că FNI era deosebit de performant, convingând astfel zeci de mii de oameni să devină investitori. Acest mecanism fraudulos a funcţionat pe toată perioada existenţei FNI. Rezultatul: peste 300.000 de oameni şi-au pierdut banii investiţi în escrocheria FNI. În total - 4.000 de miliarde de lei vechi.
Faptul că Popa a fost interpusul său în FNI a fost recunoscut inclusiv de SOV într-un interviu pe care i l-a acordat jurnalistului Marius Tucă în ianuarie 2002, cu doar câteva zile înainte ca pe numele lui Popa să fie emis mandatul de arestare.
"Niciodată nu am lucrat pe numele meu la nicio operaţiune. (...) În cazul FNI-ului am lucrat pe numele unui prieten şi salariat de-al meu, Nicolae Popa", declara atunci Vîntu. Într-un interviu acordat EVZ în 2006, SOV susţinea că Popa a fugit din ţară pentru că "nu a vrut să fie victima unor jocuri de interese" şi că a fost condamnat în dosarul "FNI" "pentru a face plăcere presei".
În acelaşi interviu, Vîntu preciza încă o dată că Nicolae Popa a retras bani din FNI ca interpus al său. Arestarea lui Nicolae Popa s-a produs la Jakarta pe 2 decembrie 2009. Se întâmpla cu doar câteva zile înaintea turului al doilea al alegerilor prezi denţiale şi a înclinat balanţa în favoarea candidatului Traian Băsescu.
DOSARUL "VÎNTU-POPA"
SOV s-a luptat să-l ţină departe de ţară
La zece luni după arestarea lui Nicolae Popa în Indonezia, pe 10 septembrie 2010, avea să fie arestat şi Sorin Ovidiu Vîntu. Motivul invocat de procurori: în perioada octombrie-noiembrie 2009, Vîntu i-ar fi trimis lui Popa 50.000 de euro "pentru a-l sprijini să nu fie descoperit de autorităţile poliţieneşti indoneziene".
După arestarea acestuia la Jakarta, SOV ar fi trimis alte sume în Indonezia, "unei persoane de încredere care să-şi canalizeze eforturile" pentru ca Popa să fie eliberat din arest, iar procedura de extrădare a sa în România să fie îngreunată. Vîntu a fost eliberat din arest preventiv şase zile mai târziu, dar a rămas cu interdicţie de a părăsi ţara.
Procurorii au finalizat ancheta o lună mai târziu şi l-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu, împreună cu doi complici - Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian (şoferul lui SOV) - sub acuzaţia de favorizare a infractorului.
Rechizitoriul procurorilor conţine un pasaj dintr-o convorbire telefonică purtată pe 14 ianuarie 2010 în care Nicolae Popa, aflat în arest preventiv în Jakarta, îi transmite lui Vîntu, prin intermediul şoferului acestuia, îngrijorarea sa cu privire la posibila extrădare în România.
"A. Stoian: Acum se face tot posibilul ca totul să fie OK acolo, dar să presupunem că nu o să fie - ceea ce nici nu se gândeşte, dar a luat în calcul (Sorin Ovidiu Vîntu - n.r.) şi acest aspect, în 6 luni, un an cel mult, tu eşti OK... N. Popa: Nu există! Să iasă din discuţie, să-i iasă din minte chestia asta! Ascultă-mă! El ce nu a rezolvat în 10 ani nu rezolvă cu mine înăuntru! Iar eu nu accept să ajung înăuntru, de-aia am refuzat contactul cu ambasada, de-aia am refuzat contactul cu presa, de-aia am refuzat orice! Dacă este să se rezolve ceva, se rezolvă aici şi am posibilitatea prin tot ce s-a construit să rezolv, să fiu safe aici!
A. Stoian: Se bucură foarte tare. N. Popa: Să-i iasă din cap chestia asta!
A. Stoian: Se bucură foarte tare, ştie şi asta şi îşi doreşte! N. Popa: Dacă, Doamne fereşte!, vor ajunge să mă aducă acolo, înseamnă că s-a cam f...tut el şi că am pierdut partida!"