Trâmbiţe de la guvern şi şuşoteli pe la seminariile economice… Un aer uşor primăvăratic care îndeamnă chiar şi pe cei mai prudenţi să mizeze pe un uşor dezgheţ economic, pe o uşoară revenire.
Ca de obicei, ne luăm unii după alţii şi nu ne uităm dincolo de suprafaţa apei. Avem încă suficiente motive de îngrijorare.
De fapt, singurele zone care au o revenire economică mai clară sunt industria şi medicamentele scumpe. Adică, nişte companii mari din Europa de Vest folosesc forţă de muncă ieftină pentru a fabrica produse care se duc spre Vest, exportate. Avem telefoane mobile şi Dacii care susţin o creştere importantă a exporturilor.
Poza nu este aşa de roză cum pare în realitate - o bună parte din componentele acestui export sunt la rândul lor importate, deci sfârâiala numită profit pentru România nu e enormă. La medicamente scumpe, avem producători care cresc cu aproape 10%, iar la distribuitori există şi lanţuri de farmacii care au crescut cu 37% ca vânzări. Factura o decontaţi dumneavoastră prin casa de sănătate, cea care şi-a crescut cheltuielile de patru ori faţă de 2000, fără vreo creştere a sănătăţii care să poată fi observată, măcar la microscop.
Mai avem nişte reveniri foarte uşoare în zona sistemului bancar care oferă credite din nou, mai ales de refinanţare - dar avem şi nici nu am avut motive vreodată de a vorbi de sărăcuţii bancheri. Aici şeful Asociaţiei Băncilor a fost foarte clar: clienţi noi nu prea există în prezent, iar o proporţie din ce în ce mai mare din cei vechi au probleme cu datul banilor înapoi. O parte din creditele "putrezite" au fost mascate, plimbate, transferate, vândute, însă până la sfârşitul verii bancherii sunt obligaţi de reglementări să le aducă pe toate la lumină - atunci să vedeţi "veselie"!
Orice cost suplimentar al băncilor riscă să se transfere în cârcă la cel care ia credit nou, pentru că bancile sunt foarte departe de a fi instituţii de binefacere. Or, creditarea şi revenirea din groapă a economiei sunt legate cu un cordon ombilical.
Ce rămâne în groapă? În primul rând, toată valoarea firmelor aflate în faliment, adică peste 50 de miliarde de lei. Procedura aici merge încet, încetişor, pe loc sau deloc.
Cadavre vii sunt nu doar societăţi de stat, ci chiar şi un centru comercial important, falimentar. Speranţa acestor cadavre economice de a învia, statistic, având în vedere experienţa de până acum este de 4%. În al doilea rând, construcţiile sunt şi ele încă în groapă, ori investiţiile inclusiv în autostrăzi sunt singurele proiecte care ne pot ridica pe termen lung ca ţară. În al treilea rând, rămâne pe minus o mare parte a sectorului de servicii.
În plus, optimiştii de serviciu au tendinţa de a uita un "amănunt" important. Pieţele americane au scăzut semnificativ acum câteva zile, iar efectul s-a resimţit pe toate bursele europene importante. Grecia are şanse reale de a intra în faliment. Buzunarul românului din 2011 va avea în fiecare lună sume absolut similare cu cele din februarie. Cu alte cuvinte, nu ne adâncim în groapă, dar nici nu ieşim în 2011.
Ce se poate face? Singura soluţie pe termen lung ar fi de a da drumul şantierelor patriei: metrou, autostrăzi, drumuri - fie ele şi cele făcute pentru clientela din judeţe. Adică, să se învârtă lopeţile şi roţile la excavatoare în toată România. Or, la noi, statul în lopată este sport naţional, iar două mari proiecte de infrastructură au fost oprite doar în ultimele doua săptămâni de minister, întrucât nu se mişcau deloc. Soluţia adoptată de orice guvern pe termen scurt este tăiatul de la drumuri, plombarea dezastrului de la pensii şi sifonarea prin diverse proiecte locale - vă las pe dumneavoastră să apreciaţi dacă e înţelept aşa sau nu.
Recomandările noastre
