Horaţius Dumbravă, şeful CSM: "Magistratul să nu se ridice pe un piedestal"

Horaţius Dumbravă, şeful CSM: "Magistratul să nu se ridice pe un piedestal"

Judecătorul Horaţius Dumbravă spune că trimiterea în judecată a unor magistraţi cu funcţii de conducere ridică semne de întrebare asupra apropierii acestora de anumite structuri de putere.

Onest, moral, integru, cu o viaţă de familie solidă, o persoană care nu se ridică pe un piedestal şi care nu se rupe de societatea în care trăieşte. Aşa susţine preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Horaţius Dumbravă, că arată "portretul-robot" al magistratului român, căruia îi corespund majoritatea judecătorilor şi procurorilor.

De cealaltă parte, conform unui sondaj al Transparency International, aproximativ 80% dintre români nu au încredere în justiţie şi consideră că "trebuie să plăteşti ca să ţi se facă dreptate". După cum rezultă însă din raportul CSM, în 2010 au fost condamnaţi pentru acte de corupţie doar doi procurori.

Totuşi, întrun interviu a cordat "Capital", preşedintele CSM susţine că trimiterea în faţa instanţei a unor magistraţi cu funcţii de conducere ridică semne de întrebare asupra apropierii acestora faţă de anumite structuri de putere, "altele decât cele care ar trebui să fie doar ale sistemului judiciar".

Capital: Ce măsuri ia CSM atunci când unui justiţiabil In s pecţia Judiciară îi răspunde că magistratul care a judecat cauza a respectat procedurile, dar la recurs, instanţa superioară casează dosarul? Horaţius Dumbravă: Acesta este rolul instanţelor de recurs şi apel - să repare eventualele erori de judecată ale instanţelor de fond. În astfel de cazuri, CSM nu va face nimic. Ce să mai facă In specţia Judiciară? Plângerea nu mai are obiect.

Plângerea adresată Inspecţiei Judiciare viza sancţionarea magistratului. Asta nu poate face instanţa. Inspecţia poate verifica încălcarea procedurii şi cât de gravă este aceasta. Dacă judecătorul respectiv perseverează, atunci se ridică problema abaterilor.

Ce măsuri poate lua CSM în cazul magistraţilor care au datorii mai mari decât veniturile salariale? Se întreabă cineva din ce supravieţuiesc aceştia? Eu nu ştiu de astfel de cazuri. Într-adevăr majoritatea ma gistra ţilor au luat împrumuturi masive, pe termen lung, iar între timp salariile au fost diminuate. Dacă sunt date din care să rezulte că e vorba de corupţie, atunci intervine DNA sau Inspecţia Judiciară. Altfel nu.

Zece luni de pregătire pentru a aplica noile Coduri

Se vorbeşte despre măsuri ferme pentru asanarea sistemului judiciar. Cu toate acestea, în 2010 au fost trimişi în judecată 15 magistraţi şi au fost condamnaţi doar doi procurori. Ceea ce pot să vă spun este că cei mai mulţi dintre magistraţii trimişi în judecată au funcţii de conducere. Aceasta ridică multe semne de întrebare asupra apropierii, din punct de vedere administrativ, faţă de anumite structuri de putere, altele decât cele care ar trebui să fie doar ale sistemului judiciar.

Care ar trebui să fie portretul-robot al magistratului român? Onest, bun profesionist, dedicat muncii lui, dar şi cu o viaţă de familie solidă. Şi, bineînţeles, trebuie să fie moral şi integru. Are nevoie să socializeze, dar în anumite limite. Să nu se ridice pe un piedestal şi să nu se rupă de societate, fiindcă tot ce se întâmplă în societate va veni pe masa lui. Şi va fi obligat să so luţioneze chestiuni reale.

Cât la sută din magistraţii români se încadrează în acest profil? Majoritatea.

Actualul CSM a doborât două "recorduri": funcţionează cu mai puţini membri decât prevede legea şi este implicat într-un proces cu Înalta Curte, în calitate de pârât. Ce mesaj se transmite justi ţiabililor şi magistratului care trebuie să judece cauza? Acum avem o OUG care a asigurat funcţionarea CSM cu mai puţini membri. Ar fi util ca Senatul să numească mai repede un membru al societăţii civile. În ceea ce priveşte ceilalţi trei membri, în curând vor fi alegeri. Nu cred că justiţiabilul vede vreun semnal negativ. Semnalul negativ a fost dat, din păcate, de colegii mei care au crezut că mai pot obţine un alt mandat.

Cine va judeca recursul în litigiul dintre Înalta Curte şi CSM? Respectând procedura, ar trebui ca Înalta Curte... Nu vreau să comentez. Este un proces pe rol. Mizez însă pe înţelepciunea Înaltei Curţi de a găsi modalitatea pentru a promova rapid judecători, mai ales că Secţia Penală are nevoie urgentă de magistraţi..

Noile Coduri ale Justiţiei vor retrasa sistemul judiciar... Suntem în plin proces de adoptare a legilor de implementare a acestor coduri. Nu ştim care este decizia politică şi cât de repede vor intra în vigoare. Însă, din punctul nostru de vedere, ar fi util să existe cel puţin zece luni pentru pregătirea magistraţilor, de la momentul adoptării legilor de implementare. Studiul de impact se află în lucru la Ministerul Jus tiţiei. Acesta ne va arăta cum trebuie dimensionată schema de personal, fiindcă apare judecătorul de Cameră preliminară, cel de libertăţi etc. De asemenea, vor tre bui reamenajate spaţiile de judecată.