Referendumul privind Legea Capitalei, propus la jumătatea lunii mai

Referendumul privind Legea Capitalei, propus la jumătatea lunii mai

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, susţine că edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a promis că miercuri va convoca o şedinţă a Consiliului General în care să fie supusă la vot organizarea referendumului privind Legea Capitalei.

Primarul general al Capitalei s-a întâlnit astăzi cu primarii de sectoarelor 1 şi 4 şi cu viceprimarii celorlalte sectoare pentru a discuta problema maidanezilor şi despre Legea Capitalei.   Prezent şi el la discuţii, primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a spus că la referendum va fi pusă o singură întrebare: ”Sunteţi de acord cu centralizarea administrativă a municipiului Bucureşti prin transferul de atribuţii de la primăriile de sector la CGMB?”. ”În aceste condiţii, referendumul ar putea avea loc în 20 de zile de la aprobarea hotărârii privind organizarea acestuia, respectiv în prima jumătate a lunii mai”, a declarat Chiliman, după ce a ieşit de la întâlnire. Primarul sectorului 1 susţine că, până în prezent, s-au strâns de la bucureşteni peste 100.000 de semnături în favoarea organizării referendumului, fără a fi socotite şi cele ”trimise” online. Pe de altă parte, Oprescu a declarat  că va pune hotărârea pentru aprobarea organizării referendumului privind Legea Capitalei pe ordinea de zi a şedinţei în care va fi votat şi bugetul Capitalei. ”La referendum vor fi două-trei întrebări, şi nu una singură, iar forma acestora va fi, de asemenea, votată în Consiliul General al Municipiului Bucureşti”, a adăugat primarul general.  În ceea ce privește bugetul Capitalei, edilul-șef a explicat că în noua formă a bugetului au fost acceptate mai multe amendamente, dintre care doar 25% ale primarului, restul fiind ale consilierilor democrat-liberali. ”Bucureştiul stă pe loc din cauza unui buget halucinant. Aştept azi (marţi - n.r.) ca să văd dacă PDL Bucureşti acceptă noua formă a bugetului”, a mai spus edilul-şef.  

Ne puteți urmări și pe Google News