Speculatorii pe leu pun în pericol exporturile

Speculatorii pe leu pun în pericol exporturile

Exporturile României ar putea ajunge în acest an la un prag record de 40 miliarde euro, însă atingerea acestui nivel este pusă în pericol de evoluţia impredictibilă a cursului de schimb leu/euro, cauzată de intrarea unor capitaluri speculative, spune Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

Astfel, atingerea unei rate de schimb de sub 4,1 lei pentru un euro provoacă pierderi importante exportatorilor, de circa 100 milioane euro lunar. În plus, din cauza impredictibilităţii, firmele nu mai au curaj să semneze noi contracte, pentru că nu ştiu pe ce valoare a cursului să mizeze.

"Nu putem fi prea siguri de această evoluţie a exporturilor în acest an, din cauza speculaţiilor pe moneda naţională din ultima perioadă. Cursul de schimb dă dureri de cap exportatorilor. (…) Sunt capitaluri speculative, care fac presiune pe curs şi l-au adus unde l-au adus", a explicat reprezentantul ANEIR, prezent la un seminar organizat de Ziarul Financiar.

Potrivit acestuia, aceste fonduri au intrat în România pentru a juca pe cursul valutar şi pentru că găsesc randamente bune în dobânzile oferite de Ministerul Finanţelor Publice la banii atraşi din piaţă.

Ce curs este favorabil pentru exportatori

Pe de altă parte, reprezentantul ANEIR a adăugat că datele din economie arată că moneda naţională ar trebui să se aprecieze şi ar putea coborî (fără a preciza intervalul - n.r.) sub 4 lei pentru un euro, poate chiar la nivelul de 3,6-3,8 lei, nivel pe care însă exportatorii nu şi-l doresc. Pe de altă parte, orice depreciere trebuie să fie lentă, a adăugat Ionescu.

"O apreciere a leului de 4-5% în câteva zile este insuportabilă pentru exportatori, care au nevoie de stabilitate. Aprecierea trebuie să fie lentă, nu cu aterizări forţate, care sunt catastrofale", a spus reprezentantul ANEIR.

El a adăugat că economia românească nu şi-a revenit din criză, aşadar intervalul de curs care să susţină exporturile se menţine la 4,1-4,3 lei/euro.

"Sunt accelerări de intrări de capital, nu se ştie cât de mult va dura această situaţie. Deocamdată, trebuie să aşteptăm să vedem în ce direcţie se îndreaptă aceste fonduri, destinaţiile se vor vedea puţin mai târziu – o parte se duce spre industrie, spre creditare etc.", a spus, la rândul său, Lucian Croitoru. El a adăugat că, totuşi, cursul leu/euro este în "banda" lui, iar rata de schimb este foarte mult "în linie cu schimbările de fundamente" din economie.

România, pe primul loc în UE la creşterea exporturilor

România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte revenirea exporturilor după perioada crizei.

În 2010, exporturile au ajuns la 37,3 miliarde euro, fiind cu 10,6% mai mari faţă de anul 2008, înaintea declanşării crizei economice.

Numai şapte state din cele 27 membre UE au reuşit, la sfârşitul lui 2010, să atingă nivelul din 2008 al exporturilor, România ocupând locul întâi ca ritm de creştere, potrivit lui Mihai Ionescu. Celelalte ţări au avut exporturi sub cele din 2008, la coada clasamentului aflându-se Finlanda, cu un minus de 20,2%.

Faţă de anul 2000, valoarea exporturilor ar fi de circa cinci ori mai mare în acest an, rată de creştere nemaiîntâlnită nicăieri în UE, a precizat Mihai Ionescu.

Ne puteți urmări și pe Google News