2.000 de bone calificate din fonduri europene

2.000 de bone calificate din fonduri europene

Tinere şomere sau femei trecute de 40 de ani vor beneficia de cursuri de calificare gratuite pentru a deveni bone. Ele vor îngriji grupuri de până la 6 copii.

Peste 2.000 de femei tinere care studiază sau au venituri scăzute, dar şi cele cu şanse mici de reintegrare pe piaţa muncii (vârstă peste 40 de ani ori cele care au abandonat serviciul pentru creşterea copiilor proprii) vor putea face cursuri de calificare în meseria de babysitter printr-un program naţional numit "Femei pentru femei". Programul se va desfăşura în perioada 1 octombrie 2010-30 septembrie 2013, fiind implementat de Fundaţia Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii.

Valoarea lui este de 19.264.846 lei, finanţat 90% din fonduri europene. "Scopul acestui proiect este să punem bazele unui sistem standardizat în domeniul îngrijirii copiilor pe timpul zilei, permiţându-le femeilor participarea pe piaţa muncii ca persoane calificate, evitând astfel abuzurile care au fost din ce în ce mai evidente, mai ales începând cu anul 2009", a explicat Manuela Dănescu, expert în relaţiile cu autorităţile publice.

Cursurile propriu-zise vor începe anul viitor.

120 de ore de formare teoretică şi 240 de practică

Scăderea numărului de grădiniţe de la 5.500 la 1.700 şi al creşelor de la 291 la 272 explică situaţia în care sute de mii de preşcolari rămân în fiecare an în afara sistemului. În acelaşi timp, numărul femeilor şomere sau neocupate creşte vizibil.

"Proiectul susţine ideea de introducere, printre serviciile de îngrijire a copiilor pe timpul zilei, a conceptului de bonă care lucrează la domiciliul propriu sau al familiilor, unde poate îngriji simultan mai mulţi copii, dar nu mai mult de şase", explică Silvia Asandi, managerul proiectului.

Pentru a obţine calificarea, cursantele vor urma 120 de ore de formare teoretică, completate de 240 de ore de formare practică, ce se vor finaliza cu un examen. Selecţia se va face după o evaluare psihologică, în funcţie de starea de sănătate, dar şi de cazierul judiciar. Informaţii suplimentare vor fi publicate pe site-ul scoalabonelor.ro.

Risc mai mic de abuzuri

Prin intermediul acestui proiect, în afară de calificarea personalului, se urmăreşte diminuarea riscurilor de abuzuri asupra copiilor.

"Pe lângă abuz fizic, neglijarea e una dintre cele mai perfide forme de abuz pentru că e greu de depistat, dar, în acelaşi timp, lasă urme pe termen lung. Acum, nu avem personal suficient pregătit astfel încât să putem elimina aceste riscuri. Proiectul va ajuta la profesionalizarea personalului, ca să le fie cât mai bine copiilor", spune Elena Tudor, directorul Direcţiei Generale Protecţia Copilului din Ministerul Muncii.

Ne puteți urmări și pe Google News