Doi tineri au dezvoltat o reţea de localuri în care vând produse sănătoase, la preţuri între 6 şi 9 lei.
Un cuplu din Timişoara a pus pe picioare o afacere de succes cu sandviciuri, care "dau dependenţă", atât sunt de bune, potrivit clienţiilor fideli. În mai puţin de doi ani, soţii Emanuela şi Lucian Coritoru au două localuri "Lucas Super Sandwich" în Timişoara şi au deschis, deja, o primă franciză.
În vara lui 2009, Ela, de profesie avocat, şi soţul ei, Lucian, director de vânzări la o multinaţională, şi-au petrecut concediul în Muntenegru. "Am văzut pâinici de genul acesta în Budva. E drept, nu erau foarte proaspete. Aşa ne-a venit ideea să deschidem un local de sandviciuri la Timişoara. Primul aspect pe care l-am luat în calcul a fost să producem noi pâinea", îşi începe povestea Ela.
Fiecare tip de sandvici e testat mai întâi de prieteni
"Am pornit afacerea crezând pe deplin în produsul nostru, în faptul că trebuie să ne hrănim sănătos. Chiar dacă vindem sand viciuri, nu sunt produse de fast food", adaugă Lucian.
Astfel, a apărut primul local, în Piaţa Unirii, cu o investiţie de aproape 50.000 de euro. Iar în decurs de doar câteva luni aveau deja clienţi fideli, care veneau la oră fixă.
Şi asta pentru că cei doi tineri, pe lângă faptul că au hotărât să prepare la ei în local pâinea, de câteva ori pe zi, au decis şi că fiecare ingredient al sandviciurilor trebuie cântărit, chiar şi salata.
"În România, de prea multe ori când cumperi un sandvici, ai senzaţia că mănânci mai mult pâine", spune Ela, adăugând că reţetele le-a conceput împreună cu soţul ei şi că fiecare sandvici este întâi testat de ei şi prietenii lor şi ulterior scos la vânzare.
Nouă sortimente cu carne şi unul vegetarian
Săptămâna trecută, cei doi tineri au deschis şi cel de-al doilea local din Timişoara, tot în Piaţa Unirii, şi spun că planurile de viitor presupun extinderea francizei în Arad, Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca.
Zilnic, în cele două localuri, se vând în jur de 600 de sandviciuri şi alte produse (iaurt proaspăt, cafea, răcoritoare). Clienţii pot opta pentru nouă sortimente de sandviciuri cu carne (de la salam de Sibiu, Chorizo, salam picant până la şuncă, muşchi ţigănesc, piept de pui sau somon afumat) şi un sortiment vegetarian, cu mozzarella sau tofu. Preţurile variază de la 6 lei (un sandvici mini) la 9 lei (cele super).
"Ne-am uitat în toată Europa şi am găsit varianta cea mai bună. Dacă vrei ceva de mâncare şi repede, şi bun, şi sănătos, iei un sandvici de la noi. Practic, ne adresăm celor atenţi cu alimentaţia lor, dar suficient de grăbiţi ca să nu aibă vreme de stat prea mult la masă, la un restaurant", conchide Lucian.