Actualul preşedinte, fost ministru al transporturilor în cinci guverne, le recomandă investitorilor arabi să nu meargă pe şoselele României dacă vor dori să ne viziteze ţara.
După ce a avut mandat de ministru al transporturilor în cinci guverne - Roman, Stolojan, Ciorbea,Vasile şi Isărescu -, preşedintele Traian Băsescu le spune potenţialilor investitori din Ţările Arabe să nu meargă pe drumurile ţării, în caz că vor vrea s-o viziteze şi le recomandă un elicopter.
"Dacă vreodată veţi vrea să vedeţi cu adevărat România, să nu mergeţi pe şosele, vă recomand un elicopter. Trebuie să vă spun că sunt un om care a circulat în ţară pe şosele foarte mult, dar niciodată nu am descoperit România cum am descoperit-o din elicopter. De când sunt preşedinte, circul des şi cu elicopterul", a declarat şeful statului, ieri, la forumul economic Consiliul de Cooperare al Golfului - România, organizat de Forum Invest.
El a spus că România este o ţară care are "munţi împăduriţi" şi în care "apa minerală curge pe marginea drumului", dar unde lipseşte infrastructura de turism şi cea rutieră şi feroviară.
Traian Băsescu a enumerat şi câteva avantaje ale României. Printre acestea, proiectele de investiţii în energie, potenţialul din agricultură, dar şi faptul că avem perspective de creştere economică de 1,5-2% în 2011, care va fi o reluare temeinică a creşterii, "nu bazată pe speculă sau consum excesiv".
Dintre proiectele din energie, şeful statului le-a menţionat pe cele în hidrocentrale, construcţia celor două reactoare de la Cernavodă, retehnologizarea centralelor existente.
O creştere promiţătoare
Sheikha Lubna Al Quasimi, ministrul de comerţ exterior al Emiratelor Arabe Unite, a declarat că, în 2009, totalul schimburilor comerciale dintre România şi ţările membre ale Consiliului Golfului a fost de 580 milioane dolari, din care 201 milioane dolari l-a reprezentat comerţul Emiratele Arabe - România.
"Deşi nivelul actual al schimburilor comerciale bilaterale nu reflectă adevăratul potenţial pe care economiile noastre solide îl pot realiza, creşterea constantă observată în ultimii ani este promiţătoare", a spus oficialul.
Avem nevoie de 13,5 miliarde euro pentru autostrăzi
Dacă facem un total de finanţare necesară pentru infrastructura rutieră din România, acesta se ridică la 13,5 miliarde de euro pentru 869 km de autostradă, a declarat Anca Boagiu, ministrul transporturilor. În replică la declaraţia lui Traian Băsescu, ea a comentat: "Mă uit numai de jos la România, la hârtiile cu proiectele ambiţioase pe care le avem". Anca Boagiu a declarat că România are în derulare, în prezent, cel mai ambiţios program de modernizare a infrastructurii rutiere. Referitor la Coridorul IV Pan European, ea a precizat că acesta ar putea fi finalizat în 2016, dacă se găseşte finanţare pentru tronsonul Sibiu-Piteşti.
OFERTĂ PENTRU INVESTITORI
România are proiecte de 10 miliarde euro
Autorităţile şi companiile din România sunt pregătite să le prezinte oficialilor şi investitorilor din Ţările Golfului proiecte în valoare de 10 miliarde de euro, a declarat Bogdan Popovici, preşedintele Forum Invest, organizatorul evenimentului.
La forum participă, timp de trei zile, reprezentanţi ai guvernelor şi ai companiilor din ţările membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, din care fac parte Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Oman, Kuwait şi Qatar. Domeniile cele mai atractive pentru investitorii din aceste ţări, care au bogate resurse de petrol, sunt energia, infrastructura, construcţiile, turismul, IT, comunicaţiile şi sănătatea.
Arabii sunt interesaţi de proiecte mari în aceste domenii, cu valori de cel puţin 20 milioane de euro. În ceea ce priveşte agricultura, preşedintele Traian Băsescu a declarat că România ar putea deveni un mare exportator de alimente, cu atât mai mult că este posibil să aibă loc o criză a alimentelor în viitor. Pentru aceasta însă este nevoie de o politică de consolidare a terenurilor, un sistem de irigaţii şi, în mod deosebit, o industrie alimentară modernă care să valorifice producţia agricolă, animală sau vegetală, a afirmat şeful statului.
În opinia sa, România este una dintre ţările cu un excepţional potenţial agricol care poate fi un motor regional al diminuării efectelor unei posibile crize alimentare. "Trebuie să cultivăm pământul. România are 4 milioane hectare de teren ecologic, a doua suprafaţă de teren ecologic din Uniunea Europeană după Franţa, care are 4,5 milioane hectare, pe care se pot cultiva plante şi creşte animale", a exemplificat Traian Băsescu. Mai mult, el a spus că în România există un potenţial de investiţii eficiente în orice domeniu.