Vrăjitoria nu va fi o meserie recunoscută în România, iar cei înşelaţi la ghicit nu îşi vor putea cere banii înapoi, aşa cum prevedea o propunere legislativă, amendată, astăzi, de deputaţi.
Adoptată tacit de Senat în noiembrie, iniţiativa, care viza protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor. Cu 249 de voturi favorabile, 10 împotrivă şi şase abţineri deputaţii au admis raportul Comisiei de industrii care recomanda respingerea actului normativ. Iniţiativa, care propunea ca activităţile vrăjitoarelor să fie încadrate în nomenclatorul profesiilor liberale, iar persoanele care exercită astfel de activităţi să fie obligate să deţină autorizaţie de liberă practică, a aparţinut mai multor deputaţi. Ei şi-au motivat iniţiativa prin faptul că "efectele vrăjitoriei sunt devastatoare".
Astfel, propunereaavea ca scop "reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc şi menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca minciună a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine un folos patrimonial injust, sau dacă s-a pricinuit o pagubă".
Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, însă Camera Deputaţilor este for decizional.