Lăcătuş a făcut din Steaua o echipă de "old-boys"

Lăcătuş a făcut din Steaua o echipă de "old-boys"

Antrenorul "roş-albaştrilor" a folosit la Craiova o echipă cu o medie de vârstă ridicată, arătând încă o dată că nu pune preţ pe tineri.

Steaua a obţinut o victorie chinuită în primul meci din acest an, în deplasare, cu Universitatea Craiova, cu scorul de 1-0. Partida de duminică seară de pe stadionul "Ion Oblemenco" a demonstrat o dată în plus că Marius Lăcătuş, antrenorul grupării din Ghencea, e un tehnician fricos, care, în numele unei ipotetice siguranţe pe care i-o oferă jucătorii cu "experienţă", i-a scos dintre titulari pe toţi fotbaliştii de viitor. "Fiara" a demonstrat de-a lungul carierei sale că nu ştie să lucreze cu tinerii.

La Craiova el l-a lăsat inexplicabil pe banca de rezerve pe cel mai promiţător jucător al echipei, fundaşul central Florin Gardoş (22 de ani). Lăcătuş a oferit o explicaţie halucinantă: "Dacă Gardoş ar fi jucat, ziceaţi că s-a băgat Gigi peste mine!".

Echipa de start a "roş-albaştrilor" a avut o medie de vârstă destul de ridicată, 27,63 ani. După ce a făcut cele trei schimbări, media a scăzut un pic, 27,21 ani, de "vină" fiind Eric Bicfalvi, singurul jucător tânăr (23 de ani) folosit, care însă a jucat mai puţin de o jumătate de oră.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Să-şi schimbe strategia"

Emeric Ienei, cel mai titrat antrenor din istoria Stelei, l-a sfătuit pe Lăcătuş să meargă pe mâna tinerilor, deoarece cu "experienţa" unor Galamaz, Geraldo sau Ricardo echipa poate rezolva un meci sau două, dar n-are niciun viitor.

Ienei a promovat destui jucători în cariera sa şi n-a avut nicio teamă să folosească tineri şi în meciuri capitale, cum a fost chiar cazul lui Lăcătuş în finala Cupei Campionilor Europeni. La momentul Sevilla, "Fiara" avea 22 de ani şi un antrenor mult mai curajos.

"M-a surprins că Gardoş n-a fost titularizat. Steaua ar trebui să-şi schimbe strategia, mai ales în situaţia actuală, când se află la zece puncte în spatele liderului. Nu e numai problema lui Lăcătuş, e a întregului fotbal românesc. Se întârzie titularizarea unor fotbalişti care pot să crească mult în valoare. Cu atât mai mult Gardoş, care nu este cu nimic sub Galamaz şi Geraldo. Mie îmi pare rău şi că Răduţ nu e folosit mai mult. E un fotbalist care poate ajuta Steaua să practice un joc mult mai combinativ", ne-a declarat ieri Ienei.

27,63 de ani este media de vârstă a titularilor Stelei la Craiova

CONSTATARE

"Jucătorii de la Urziceni s-au integrat"

Emeric Ienei n-a fost deloc încântat de prestaţia Stelei de la Craiova, cu atât mai mult cu cât echipa din Ghencea a avut un adversar măcinat de multe probleme interne şi care a încropit peste noapte o formulă de start.

"Sincer, nu mi-a plăcut mai nimic în jocul Stelei. Singurul lucru care merită remarcat este că, în sfârşit, jucătorii de la Urziceni s-au integrat în angrenajul echipei. N-au mai părut rupţi de restul. De altfel, asta s-a văzut şi la faza golului, care a fost lucrat de doi fotbalişti veniţi de la Unirea", ne-a spus ieri Emeric Ienei.

Adrian Mititelu, patronul Universităţii, a recunoscut în premieră, după meciul de duminică seară, că se gândeşte să vândă clubul. Fostul brutar susţine că s-a săturat să fie înjurat de toată lumea.

LIGA I - etapa 19

Universitatea Craiova - Steaua Bucureşti 0-1 Bilaşco (31)

Universitatea: S. Lung jr. 5 - Dănănae 5, Zoro 5, D. Lopes 4, W. Lopez 5, Prepeliţă 5, D. Stoica 5, Ologu 6 (68, Gângioveanu 5), M. Costea 6, Subotici 5, Fl. Costea 5. Antrenor: Nicolo Napoli.

Steaua: Tătăruşanu 6 - Bonfim 5, Galamaz 6, Geraldo 6, Brandan 6, Ricardo 5, L. Marinescu 7 (71, Bicfalvi 5), Nicoliţă 5, N. Dică 5 (83, Surdu), Cr. Tănase 5 (75, Burdujan 5). Bilaşco 7. Antrenor: Marius Lăcătuş.

Arbitri: Cr. Balaj 7 - M. Nagy 7, S. Gheorghe 7. Stadion: "Ion Oblemenco" - Craiova; Spectatori: 10.000.