Directorul Oltchim: Statul riscă o privatizare păguboasă a companiei

Directorul Oltchim: Statul riscă o privatizare păguboasă a companiei

Privatizarea combinatului chimic Oltchim în acest moment riscă să fie păguboasă pentru statul român, din cauza discrepanţei uriaşe dintre activele totale şi valoarea capitalului social, spune directorul general al companiei, Constantin Roibu.

"Oltchim este şi a fost vârful de lance al petrochimiei româneşti, central şi est europene, meritând a fi pusă în valoare ca atare", a afirmat Roibu, într-un comunicat. 

El a precizat că Oltchim este lider de piaţă în această zonă la o serie de produse precum soda caustică, propenoxid, polioli, oxoalcool şi plastifianţi, "de aceea, îmi exprim speranţa ca privatizarea Oltchim va fi un succes cel puţin la fel de mare cum a fost privatizarea BCR".

Pentru aceasta, Oltchim are nevoie, pe de o parte, de rezolvarea favorabilă a dosarului de la Comisia Europeană şi, pe de altă parte, de continuarea modernizării şi retehnologizării, aşa cum a fost decisă la nivel guvernamental.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Ar fi păcat ca eforturile susţinute de autorităţile locale şi naţionale, întreprinse în toţi aceşti ani pentru a menţine în funcţiune ultimul combinat petrochimic din România, să nu fie fructificate la maximum, în beneficiul României", a conchis directorul general al Oltchim. Vânzarea, în prima jumătate a lui 2012

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, a anunţat ieri că guvernul a demarat procedurile pentru privatizarea societăţii, compania urmând să fie lansat la privatizare în prima jumătate a anului viitor.

Privatizarea Oltchim face parte din lista de angajamente luate de guvernul României în faţa FMI şi a celorlalţi finanţatori internaţionali.

Potrivit cotaţiilor de astăzi ale acţiunilor Oltchim la Bursă, compania de stat valorează circa 85,75 milioane lei (20,3 milioane euro).