Colegii îl readuc pe Marica în lot

Colegii îl readuc pe Marica în lot

Chinul lui Ciprian Marica este pe cale să ia sfârșit. Fotbalistul român, titular la echipa națională a României, este aproape de a reveni în lotul formației VfB Stuttgart, după ce o perioadă a fost înlăturat de la prima echipă.

Ciprian Marica (25 de ani) este aproape de o revenire în lotul celor de la VfB Stuttgart, asta după ce fotbaliștii șvabi au cerut conducerii reprimirea românului. Ultimele evenimente din tabăra celor de la Stuttgart au iscat această schimbare de atitudine. Duminică seară, la meciul pierdut cu Bayer Leverkusen (scor 2-4), antrenorul Bruno Labbadia a fost nevoit să facă o schimbare defensivă (în locul lui Harnik, care marcase un gol, a fost introdus Niedermeier, în minutul 75), la scorul de 2-2, deoarece nu mai avea jucători de atac pe bancă. Din acest motiv, jucătorii au făcut presiuni pe lângă șefi ca să-l readucă pe român. Dacă se va confirma, vestea ar pica de minune și pentru echipa națională, care dispută pe 26 martie meciul crucial cu Bosnia, în preliminariile Europenelor de la anul. Conform surselor EVZ, în această seară are loc întâlnirea decisivă între Labbadia și Marica, în care cei doi vor să clarifice lucrurile, iar atacantul să se supună intereselor echipei.  Marica a fost pedepsit după ce a declarat în presa de la noi, mai exact într-un interviu acordat cotidianului „Gazeta Sporturilor”, că nu poate da randament decât pe postul de vârf împins. Despre Marica s-a spus că ar fi putut ajunge la AC Fiorentina sau la Galatasaray Istanbul, dacă Stuttgart l-ar fi scos la vânzare. Stuttgart are viață grea în Bundesliga. După 23 de etape, șvabii sunt pe penultimul loc, la egalitate de puncte (19) cu ultima clasată. Stuttgart joacă și în Liga Europa, în manșa-tur a „16”-imilor” pierzând săptămâna trecută, scor 1-2, cu Benfica, la Lisabona.

Ne puteți urmări și pe Google News